Părintele Arsenie Boca este una dintre cele mai importante personalități duhovnicești ale Ortodoxiei românești din veacul trecut. Între realitate și legendă, între adevăr și evlavie populară, viața sa a fost o viață îmbunătățită duhovnicește. Puternic în cuvânt și impecabil în faptă, el a condus și îndrumat spiritual mulțimi de credincioși, care l-au căutat la Mănăstirea Sâmbăta sau la Mănăstirea Prislop, dar și în vremurile de prigoană a sa, la biserica din localitatea Drăgănescu, din apropierea Bucureștiului, sau la Sinaia. Tuturor le-a propovăduit învățătura creștină, curată și nealterată, în nuanțele și detaliile ei cele mai înalte. 

Monah erudit, Preacuviosul Părinte Arsenie Boca a iubit atât frumosul artistic, cât și frumusețea și bogăția morală a credinței ortodoxe, pe care a considerat-o singura cale de întoarcere a omului din păcat, suferință și nefericire, către împlinire și mântuire. 

Cuvintele sale autentice, spuse sau consemnate în scris, constituie o reală radiografie duhovnicească a lumii contemporane. Părintele Arsenie a identificat și înfierat păcatele și patimile, pe care le socotea acte de revoltă împotriva lui Dumnezeu, prin care Îl răstignim a infinita oară pe Mântuitorul Hristos. Însă, nu doar că a demascat aceste căderi, ci a și oferit mijloacele cele mai eficiente de eliberare din robia acestora. Iar aceste mijloace nu sunt altele decât virtuțile creștine, în centrul cărora se află iubirea de Dumnezeu și de aproapele, smerenia și pocăința.

Deși vorbea despre cele mai adânci realități biologice și spirituale, acum mai bine de o jumătate de veac și pe baza cunoștințelor medicale de atunci, unele dintre ele abia la începuturile cunoașterii științifice, Părintele Arsenie pare să fi avut unele intuiții duhovnicești, pe care domenii de vârf, precum neuroștiințele, le descopereau multe decade mai târziu.

Ca și simplă exemplificare a ceea ce știința actuală numește „neuroplasticitate cerebrală”, în baza căreia are loc o „neurogeneză”, adică nașterea de noi neuroni și crearea de noi legături sinaptice, adică crearea unor noi rețele și magistrale neuronale, propunem următorul text al duhovnicului român:

Cei ce ajung din vreme să știe cum pot evita decrepitudinea, senilitatea, nu se avântă fără frâu în vârtejul „uzurii” vieții. Concepția de viață – și cea mai bună e Revelația, că are orizontul cel mai larg, până dincolo de zare, și echilibrul perfect (deplin) între orice fel de împrejurări – e totuși un efort, dar care antrenează noi circuite în creier, noi sinapse, care suplinesc pe cele pe care ni le fură vârsta pe drum. Cu alte cuvinte, efortul culturii („Viața veșnică este cunoașterea lui Dumnezeu...”) transcende fondul genetic. Sau altfel spus: la genii și sfinți patrimoniul genetic a fost depășit sub efectul culturii, ceea ce a antrenat crearea de noi sinapse în creier.

Părintele Arsenie considera că geniul și sfântul depășesc condiția umană, cultura sau genialitatea, iar credința și viața în sfințenie modifică structura neuronală a creierului.

Poate limbajul folosit nu este exact cel al științei actuale, însă realitățile descrise sunt aceleași, iar aceasta, cu jumătate de veac înainte de așa-numitul „deceniu al creierului”, când aceste aspecte ale vieții umane au ajuns în centrul cercetărilor științifice aprofundate și avansate. Această intuiție spirituală are la bază concepția Părintelui, potrivit căreia explicațiile teologice depășesc sfera rigidă a experimentelor și cunoștințelor tehnice, existând în toate și mai presus de ele, un sens, un rost și o finalitate superioară, de ordin moral, dincolo de  aspectul material și fizic al lucrurilor și realităților vizibile sau perceptibile prin simțuri.

Intuiția duhovnicească a străvăzătorului și clarvăzătorului Părinte duhovnicesc, ce avea harisma citirii în inimile și în sufletele semenilor săi, în slujba cărora și-a dăruit viața, își găsește, astfel, confirmare în științele cele mai recente și de vârf, între care neuroștiința contemporană.