Monahul Ştefan Sihastrul de la Mănăstirea „Sfântul Sava” din Betleem (†1939)

Părintele Ştefan era din Dobrogea. În tinereţe s-a nevoit la Mănăstirea Cocoş, iar în anul 1920 s-a dus la Mormântul Domnului şi a rămas la Mănăstirea „Sfântul Sava”.

Acolo s-a ostenit mult şi a petrecut sub ascultare 20 de ani, până s-a mutat din viaţa aceasta. Ani de zile a fost portar, apoi bucătar, apoi iconom. Toată ziua lucra în tăcere, cu rugăciunea lui Iisus în inima şi în mintea sa. Spuneau părinţii care l-au cunoscut că şase ani de zile n-a ieşit niciodată în afara zidurilor mănăstirii.

La bătrâneţe, când îl cuprindea dorul de ţară, se urca la turnul mănăstirii, cale de un kilometru, unde poposeau pelerinii. După ce vorbea cu închinătorii români, îi săruta pe frunte, se întorcea la chilie şi îşi continua rugăciunea.

În vara anului 1939, părintele Ştefan, îmbolnăvindu-se, a primit Preacuratele Taine, apoi şi-a dat sufletul în mâinile Domnului.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 536)