Putem spune fără exagerare ca, deși Postul este încă „ținut”, a pierdut mult din impactul său asupra existenței noastre, a încetat să mai fie baia pocăinței și a înnoirii, așa cum este socotit în învățătura liturgică și duhovnicească a Bisericii. Dar atunci, putem noi oare să-l redescoperim, să-l transformăm din nou într-o putere duhovnicească în realitatea zilnică a existenței noastre? Răspunsul la această întrebare depinde în principal, și aș spune aproape exclusiv, de faptul dacă dorim sau nu dorim să luăm în serios Postul.

Oricât de noi sau diferite sunt condițiile în care trăim astăzi, oricât de reale sunt dificultățile și obstacolele ridicate de lumea noastră modernă, nici unul din acestea nu reprezintă un obstacol absolut, nici unul din acestea nu fac Postul „imposibil”. Originile pierderii treptate a influenței Postului asupra vieții noastre sunt adânc înrădăcinate în noi. Reducerea conștientă sau inconștientă a religiei la un nominalism și simbolism superficial este modul de a ocoli sau „desluși” seriozitatea necesității religiei în viața noastră.

(Preotul Alexander Schmemann, Postul cel Mare, Editura Doris, București, 1998)