Există ceva pe care am ajuns să-l ştiu atât de bine din experienţă încât nimic nu-mi poate schimba acest gând, această convingere şi anume că rugăciunea este lucrarea harului. Desigur, e vorba de rugăciunea activă, rugăciune în care omul percepe prezenţa harului – întrucât orice alt fel de rugăciune, fără percepţia harului, se numeşte tot rugăciune.

Aşadar, este spre binele omului să fie lipsit de rugăciune din când în când pentru a învăţa bine această lecţie a smereniei. După ani de zile, după pierderea rugăciunii de multe ori din pricina gândurilor, a apărut o convingere lăuntrică firească şi anume că numai cu ajutorul lui Dumnezeu se realizează adevărata rugăciune.

Avva Issac Sirul spune: „Doar atunci când te pregăteşti prin orice fel de rugăciune capeţi harul lui Dumnezeu, dar numai când vrea Dumnezeu ţi se dăruieşte rugăciunea. Când nu te-ai pregătit, se întâmplă ca El să ţi-o dăruiască; iar atunci când te-ai pregătit se poate întâmpla ca El să nu-ţi dăruiască rugăciunea”. Acesta este un foarte mare adevăr.

(Comori duhovniceşti din Sfântul Munte Athos – Culese din scrisorile şi omiliile Avvei Efrem, Editura Bunavestire, 2001, p. 301)