Biserica a fost întotdeauna un loc în care creștinul a avut o deosebită bucurie să petreacă, să se închine, să mediteze și să-și refacă puterile sufletești. Nu este o bucurie mai mare pentru cel care se simte străin și călător pe pământ, decât aceea de a veni în locașul lui Dumnezeu, pentru că în această situație omul simte că biserica este pridvorul sau anticamera Împărăției Cerurilor.

Toți adevărații închinători, chiar dacă și-au plecat capul și în fața unei troițe de la răspântiile drumurilor, chiar dacă se închină și acasă, acești oameni vin în biserică cu deosebită bucurie, acolo unde este chemat Numele lui Dumnezeu, acolo unde Dumnezeu a spus că este prezent. Sigur, Dumnezeu este prezent pretutindeni, dar într-un mod cu totul deosebit este prezent în casa Lui.

„Mai bună este o zi în curțile Tale decât mii...”

Este o bucurie mare pentru închinătorul creștin să știe că dintre toate locuințele din lume, dintre toate casele, Dumnezeu și-a ales o casă care să fie numai a Lui ‒ biserica. Și că dintre toate zilele săptămânii Dumnezeu și-a ales o zi care să fie a Lui ‒ duminica.

De puterea pe care o primim în casa lui Dumnezeu în ziua duminicii atârnă trăirea noastră din celelalte zile. De aceea, nu este mai mare bucurie pentru un creștin, decât să știe că într-un moment oarecare va intra în biserică și va petrece acolo o oră, două, trei, atât cât durează sfânta slujbă.

În Psalmul 83, Prorocul David spune că e mai bine să petreci o zi în curțile Domnului, decât o mie în altă parte. Să ne închipuim o balanță cu două talere: pe un taler punem o zi petrecută în casa lui Dumnezeu în rugăciune, în reflecție duhovnicească, în ascultarea cuvântului lui Dumnezeu și în participarea efectivă la ceea ce se petrece în ziua respectivă în biserică. Iar pe celălalt taler punem o mie de zile petrecute în altă parte.

Vă dați seama ce disproporție? În cumpăna mântuirii, ziua aceea petrecută în casa lui Dumnezeu valorează mai mult decât o mie în altă parte, în alte locuri, destinate altor scopuri pământești. Dumnezeu prețuiește mai mult o singură zi petrecută în casa Lui, decât o mie în altă parte.

Chiar dacă sunt și alte locuri în care noi putem rosti o rugăciune, de exemplu, în casele noastre, ținând cont de faptul că în celelalte clădiri sau locuințe oamenii se mai ceartă sau poartă discuții legate de grijile lumești, în casa lui Dumnezeu nu există nimic din toate acestea, pentru că acolo totul este destinat lucrărilor sfinte, totul este închinat, consacrat lui Dumnezeu, în folosul sfințirii sufletului nostru.

Sfântul Ioan Gură de Aur are un cuvânt frumos: „Ce adunare de lume e mai plăcută ca aceasta de aici? Ce e mai plăcut decât petrecerea aceasta duhovnicească, decât adunarea fraților în biserică? Așadar, nu cei care bat străzile și stadioanele merită numele de om, ci voi, care veniți în casa lui Dumnezeu. Nu cei care pierd timpul în altă parte, ci voi, care ați venit aici, să vă închinați lui Dumnezeu. Nu cei care se dau în vânt după lucrurile cele firești, ci voi, care ați venit astăzi ca să căutați lucrurile duhovnicești, meritați numele de om”.

„Omul este om în măsura în care se regăsește în biserică”

Pentru om, casa lui Dumnezeu, biserica, este locul unde simte unda vieții veșnice, unda Împărăției lui Dumnezeu pe care o așteaptă. Petre Țuțea spunea că omul, în biserică, își merită definiția de om. Omul, în biserică, își află propria identitate. Omul este om în măsura în care se regăsește în biserică.

Dacă cineva vrea să vadă cât de mult așteaptă și dorește Împărăția lui Dumnezeu, să se gândească cât de mult dorește în timpul săptămânii să vină ziua duminicii, ca să intre în casa lui Dumnezeu. Și dacă atunci când el trece pe lângă biserică se înalță un suspin către Dumnezeu, se înalță un dor către cer pentru a intra în biserică, acesta este fericitul semn că omul acela, cu adevărat, când spune: „Doamne, vie Împărăția Ta”, o spune din toată inima. El dorește să vină Împărăția lui Dumnezeu pentru că vrea să intre în spațiul care reprezintă pe pământ Împărăția lui Dumnezeu.