Cum se ajunge oare la păcatul necurăţiei în feciorie? Complicatul proces al naşterii şi formării păcatelor în suflet, în ceea ce priveşte curăţia, este descris de către Sfântul Ioan Scărarul astfel: „Părinţii au stabilit, cu darul deosebirii lor, următoarele momente: 1) momeala, 2) însoţirea, 3) încuviinţarea, 4) robirea, 5) lupta şi 6) patima. Ei lămuresc că momeala este gândul obişnuit ori imaginaţia vreunui lucru, care se iveşte pe neaşteptate în minte, având dorinţa să intre în inimă. Însoţirea este convorbirea cu gândul ce se arată… Această convorbire poate să fie pătimaşă ori nepătimaşă. Încuviinţarea este învoirea plăcută a sufletului către gândul ori lucrul ce s-a arătat. Robirea este atragerea fără voie, în chip silit, a inimii noastre de către gândul cel ispititor, ori gândirea continuă legată de acest lucru, care distruge buna noastră aşezare sufletească. Lupta se numeşte starea prin care voia liberă a omului se împotriveşte în mod conştient ispitei. Lupta poate să se termine fie prin biruinţă, fie prin înfrângere. Iar patimă se numeşte adesea starea plină de poftă, care încuibată în suflet, se preface în deprindere, ca şi cum ar fi propria lui natură, astfel că el, de bunăvoie, doar de la sine însuşi năzuieşte către fapte.

(Arhimandrit Serafim Alexiev, Curăţia-Tâlcuire la rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, Editura Sofia, pp. 34-35)