Câți oameni, care au trăit înaintea noastră pe acest pământ păcătos, nu s-au certat pentru lucruri pământești și trecătoare: pentru case și averi, pentru bani și onoare, pentru ofense și pâre? Pentru ce au fost toate acestea? Ce folos s-a arătat din certurile lor eroice și stăruitoare?... Acei oameni au murit demult și vrajbele lor au fost uitate de generații. Numai păcatul disputelor lor a rămas, ca să-i vădească la înfricoșătoarea Judecată pe nefericiții repauzați, morți nepocăiți în vrajba lor, și ca să-i lipsească de veșnicele bunătăți ale Raiului, făgăduite celor milostivi, celor blânzi, celor făcători de pace și celor buni.

Păcatul vrajbei otrăvește atât viața noastră de aici, cât și pe cea de dincolo. El este vrăjmașul atât al trupului, cât și al sufletului nostru.

(Arhimandrit Serafim Alexiev, Vrajbă și împăcare, traducere din limba bulgară de Gheorghiță Ciocioi, Editura Sophia, București, 2006, pp.16-17)