Participarea la Biserică pentru credincios este evenimentul vieții sale
Biserica, așadar, este Hristos, Trupul Lui dumnezeu-omenesc ale cărui mădulare devenim și noi prin participarea noastră la sfintele Taine ale Bisericii, prin rugăciune, prin meditarea Cuvântului lui Dumnezeu (a Evangheliilor, a vieților și operelor Sfinților Părinți) prin postul și prin lupta împotriva diferitelor patimi, prin încercarea de a dobândi virtuțile și în general printr-o viață duhovnicească.
Ce este Biserica?
Hristos este Cel ce a creat din nou autentica, adevărata viață omenească. Hristos nu este doar un om mare, un om capabil și înțelept care a trăit cândva și ne-a lăsat nouă fie și o amintire importantă. Ci este Dumnezeu-Omul. Este Plăsmuitorul nostru Care a luat firea umană ca să-i dea viață adevărată. Prin urmare, fiindcă este Dumnezeu-Om, adică Dumnezeu desăvârșit și om desăvârșit, venirea Lui nu este limitată de niște limite temporale, ci în mod real și tainic se întinde de-a lungul veacurilor. Și acest fapt real și tainic, care depășește capacitatea noastră de percepție, este Trupul Lui, care este Biserica.
Participarea la Biserică pentru credincios este evenimentul vieții sale. Înseamnă pentru el renașterea la adevărata și autentica viață omenească, la viața care este luminată de harul necreat al Preasfântului Duh și care participă la Trupul înviat și nestricăcios al lui Hristos. Și toate acestea nu sunt o făgăduință, nu sunt o nădejde, care poate va fi împlinită cândva. Acestea constituie pentru credincios o experiență, o realitate cu mult mai intensă și mult mai puternică decât orice experiență și realitate a lumii acesteia trecătoare. Sfântul Simeon Noul Teolog ne zice că așa cum simțim veșmintele pe trupul nostru, așa și credinciosul simte peste el, în întreaga lui existență, cu cunoaștere și simțire, harul Preasfântului Duh că îndulcește și luminează, odihnește și face viu și mântuiește întreaga lui existență, nu pe cea vremelnică și momentană, ci pe cea veșnică. Înlăuntrul acestei experiențe omul întâlnește adevărata dragoste, dragostea dumnezeiască, ce devine temeiul oricărei fericiri înlăuntrul său, dar și călăuza neînșelată în viața lui. Dacă nouă oamenilor ni se întâmplă de multe ori să ne absoarbă dragostea unei persoane sau a unui lucru al acestei lumi, cu cât mai mult nu va cutremura întreaga noastră existență întâlnirea cu dumnezeiasca dragoste? Și atunci nu ni se va întâmpla și nouă cuvântul acela evanghelic să vindem tot ceea ce avem ca să cumpărăm mărgăritarul cel de mult preț? „Iarăși este asemenea împărăția cerurilor cu un neguțător care caută mărgăritare bune. Și aflând un mărgăritar de mult preț, s-a dus a vândut toate câte avea și l-a cumpărat”[1].
Biserica, așadar, este Hristos, Trupul Lui dumnezeu-omenesc ale cărui mădulare devenim și noi prin participarea noastră la sfintele Taine ale Bisericii, prin rugăciune, prin meditarea Cuvântului lui Dumnezeu (a Evangheliilor, a vieților și operelor Sfinților Părinți) prin postul și prin lupta împotriva diferitelor patimi, prin încercarea de a dobândi virtuțile și în general printr-o viață duhovnicească. Astfel primim harul Duhului Sfânt și devenim adevărate mădulare ale Trupului lui Hristos ca să ne bucurăm de bucuria Raiului încă din această viață vremelnică precum și totdeauna și în veacurile viitoare.
„Biserica este temelia întregii lumi”. (Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia 11-a, PG 62, 554)
(Arhimandritul Tihon, Tărâmul celor vii, Sfânta Mănăstire Stavronichita, Sfântul Munte, 1995)
[1] Mt. 13, 45-46.
Maica Domnului, însăși Sfântă a sfinților
Maica Domnului – smerenia care a încăput dumnezeirea
Traducere și adaptare:Sursa:Arhimandritul Tihon, Tărâmul celor vii, Sfânta Mănăstire Stavronichita, Sfântul Munte, 1995Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro