Cuviosul Schimonah Proterie, prietenul păsărilor

Din multa lui milostivire ce o avea către toată zidirea lui Dumnezeu, pe multe feluri de păsări ce zboară în văzduh le hrănea la vremea potrivită. Iar fiindcă de acum învăţaseră obiceiul, în fiecare zi se aduna mulţime mare de păsări, aşteptând vremea rânduită. Şi când venea vremea aceea, el deschidea fereastra chiliei sale şi zburau păsările în chilia lui fără de frică şi umblau prin chilie adunându-şi ceea ce li se dădea şi prindea el dintr-însele pe care voia şi o mângâia şi o dezmierda şi o netezea cu mâinile sale şi apoi o slobozea şi ele nicidecum nu se temeau de dânsul, iar după ce se săturau, zburau iarăşi afară.

Cuviosul Schimonah Proterie, de la  Schitul Trestieni din Buzău (c. 1750)

Acest cuvios şi îmbunătăţit sihastru era din Ucraina, din ţinutul Poltavei, oraşul Reşetilovschi, iar în lume fusese cu meşteşugul argintar. Deci, lepădându-se de lume şi de cele din lume, a venit în Moldova prin anul 1720 şi s-a făcut mare sihastru la Schitul Trestieni (Râmnicu-Sărat), urmând Cuviosului Vasile de la Poiana Mărului, care îi era povăţuitor şi părinte duhovnicesc. Deci, s-a făcut monah iscusit şi petrecea la linişte, după voia lui Dumnezeu, între părinţii Schitului Trestieni, în Ţara Românească, şi, lucrând linguri foarte frumoase, le dăruia cu mare dragoste călugărilor străini, pe care îi odihnea şi îi ospăta. Şi din multa lui milostivire ce o avea către toată zidirea lui Dumnezeu, pe multe feluri de păsări ce zboară în văzduh le hrănea la vremea potrivită. Iar fiindcă de acum învăţaseră obiceiul, în fiecare zi se aduna mulţime mare de păsări, aşteptând vremea rânduită. Şi când venea vremea aceea, el deschidea fereastra chiliei sale şi zburau păsările în chilia lui fără de frică şi umblau prin chilie adunându-şi ceea ce li se dădea şi prindea el dintr-însele pe care voia şi o mângâia şi o dezmierda şi o netezea cu mâinile sale şi apoi o slobozea şi ele nicidecum nu se temeau de dânsul, iar după ce se săturau, zburau iarăşi afară.

Iar când voia el să meargă la biserică, ieşea din chilie, se aşezau păsările unele pe mână, altele pe umeri, iar altele împrejurul lui zburând şi cu multe feluri de glasuri cântând, şi când voia să intre în biserică, ele toate zburau şi se puneau pe biserică, aşteptând ieşirea lui. Şi după ce ieşea din biserică îndată, zburând după acelaşi chip, îi făceau alai până la chilie. Ajungând Cuviosul Proterie la măsura desăvârşirii în Hristos şi fiind împodobit cu multe fapte bune, şi-a dat sufletul cu pace după anul 1750, fiind numărat în ceata cuvioşilor părinţi.

(Arhimandrit Ioanichie BălanPatericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 263-264)

De la același autor

Ultimele din categorie