Sfântul Ierarh Antim Ivireanul – Să ne rugăm împreună!

Când este răutatea şi pedeapsa de obşte, se cuvine să fie şi rugăciunea de obşte. Toţi să ne rugăm, toţi să cerem ajutor, precum au făcut şi Apostolii în corabie, când era învăluită de valuri, că au strigat toţi cu o gură şi cu o inimă: „Doamne, mântuieşte-ne, că pierim!” (Marcu 4, 38). Iar nu unul să se roage şi altul nici să gândească; unul să plângă şi altul să râdă; unul să se întristeze şi altul să se bucure. Atunci, cu adevărat, nu ne ascultă Dumnezeu.

Când a înviat Hristos pe Lazăr, întâi a poruncit să ridice piatra de pe mormânt, apoi l-a înviat. Pentru ca să înţeleagă păcătoşii că, de nu vor ridica de deasupra lor piatra obiceiului celui rău, prin a lor voie, cu neputinţă este să învieze şi să se căiască.

Cine are ascultare, acela are împreună toate darurile şi toate bunătăţile. Acela este întreg la minte, acela este răbdător, acela este smerit, acela este blând, acela este iertător, acela este iubitor de străini, cucernic, paşnic şi, în scurt, acela este lăcaşul tuturor bunătăţilor.

Dumnezeu este Tată de obşte al tuturor. Pe toţi ne iubeşte ca pe nişte adevăraţi fii ai Lui şi nu poate răbda milostivirea Lui cea iubitoare de oameni să ne aflăm pururea în ticăloşii şi în nevoi, ci numai aşteaptă rugăciunea noastră. Ia aminte să audă glasurile noastre, stă pururea cu urechile deschise ca să ne asculte îndată ce vom chema numele Lui cel sfânt.

Care este tatăl acela ce dă pâine feciorilor lui fără a-i cere? Aşa şi noi poftim să ne ajute Dumnezeu şi să ne facă milă, însă fără a-L ruga. Săracul trufaş l-a urât sufletul Meu, zice Domnul prin înţeleptul Sirah (Sirah 25, 4). Că nu poate răbda Dumnezeu nici cu un mijloc pe cei ce sunt lipsiţi, ticăloşi şi nenorociţi, apoi se înalţă şi stau îngâmfaţi întru ale lor şi nu vor să arate cum că au trebuinţă. Şi cine socotiţi să fie aceştia? Noi suntem cu toţii, care pătimim atâtea scârbe nesuferite şi stăm în cumpănă (îndoială). Pierim de nevoi, de nenorociri şi, cu toate acestea, nu ne smerim înaintea lui Dumnezeu, nu ne plecăm cerbicea de trufia cea multă ce avem şi nu alergăm cu suspine şi cu lacrimi să cerem ajutor de la Dumnezeu.

Când este răutatea şi pedeapsa de obşte, se cuvine să fie şi rugăciunea de obşte. Toţi să ne rugăm, toţi să cerem ajutor, precum au făcut şi Apostolii în corabie, când era învăluită de valuri, că au strigat toţi cu o gură şi cu o inimă: Doamne, mântuieşte-ne, că pierim! (Marcu 4, 38). Iar nu unul să se roage şi altul nici să gândească; unul să plângă şi altul să râdă; unul să se întristeze şi altul să se bucure. Atunci, cu adevărat, nu ne ascultă Dumnezeu.

Vă poftesc, fiii mei, să vă rugaţi pururea şi toţi deodată. Şi mai ales în acele vremi când se înmulţesc nevoile şi pe toţi dimpreună ne înconjoară din toate părţile nenorocirile, necazurile şi scârbele. Ne va asculta pururea Dumnezeu când toţi cu inimă curată Îl vom ruga şi ne va mântui de toate primejdiile şi din toate nevoile. Că zice David: Voia celor ce se tem de El va face şi rugăciunea lor va auzi şi-i va mântui pe dânşii (Ps. 144, 19).

(Arhimandrit Ioanichie BălanPatericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 250-251)

De la același autor

Ultimele din categorie