În timpul domniei lui Cuza Vodă ‒ spunea ucenicul Sfântului Calinic ‒ s-a întâmplat o tulburare în Seminarul Episcopiei de Râmnic şi Preasfinţia sa, cu darul şi cu blândeţea sa, a potolit acea tulburare. Aflând de aceasta, Mitropolitul Nifon şi ministrul de Culte, Scarlat Creţulescu, au trimis de la Bucureşti un funcţionar în anchetă. 

‒ Nu mai este nevoie ca să faci dumneata cercetare, a zis Sfântul Calinic, pentru că eu, ca episcop, i-am liniştit şi mulţumit pe toţi. Să spui la cei care te-au trimis că sunt în neştiinţă de aceasta. 

Auzind de cuvintele Sfântului Calinic, ministrul s-a supărat şi, intrând în audienţă la domnitor, i-a spus: 

‒ Măria Ta, să iscăliţi decretul de suspendare a episcopului de Râmnic şi darea lui în judecată, iar dacă nu, să-mi primiţi demisia. 

‒ Demisia dumitale pot să o primesc, dar decretul contra episcopului de Râmnic niciodată nu-l voi semna, a zis domnitorul Alexandru Ioan Cuza.

Apoi, cu voce înaltă a strigat: 

‒ Măi, Scarlat, acela, episcopul Râmnicului, Calinic, este adevăratul şi sfântul călugăr al lui Dumnezeu şi ca el altul nu mai este în toată lumea.

Sfântul Calinic, având darul înainte-vederii, într-una din zile a spus ucenicului său, Anastasie: 

‒ Să ştii, fiul meu, că la 1866 Cuza nu mai este domn al ţării şi au să se facă mari schimbări. Să mai ştii că la 1877 are să vină în ţară împăratul Rusiei cu familia şi cu oştirile sale şi are să treacă Dunărea, să se bată cu turcii, dar ruşii au să fie învinşi de turci. După aceea, ruşii au să cheme în ajutorul lor oştirea română şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, au să facă românii mari victorii, încât să-i laude şi să-i admire toate continentele lumii. După acest război sângeros, are să fie un război cu condeiul, adică cu diplomaţia. Şi după aceasta are să vină un război aşa de mare, cum nu a fost de când pământul, şi ferice de cei care vor scăpa după acest mare război.

(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 421-422)