E o cale foarte complexă procesul ăsta de ieșire din deznădejde. El cere smerenie și cere credință. Din necredință deznădăjduim. Nu-L credem  pe Dumnezeu, care zice: „Pe cel ce vine la Mine nu-l voi scoate afară, cel ce cheamă Numele Meu se va mântui, n-am venit în lume pentru cei drepți, ci pentru cei păcătoși”. Nu-L credem. Dar când vine diavolul și zice: „Nu te vei mântui că ai făcut cutare și cutare treabă! Dumnezeu nu te mai iubește”, îndată îl credem.

Așa că este nevoie de credință. Să primim iertarea lui Dumnezeu, pur si simplu, în spovedanie. Ne-am spovedit neputința noastră. Care-i pricina deznădejdii voastre? Vreun păcat? Nu este niciun păcat care să biruiască iubirea de oameni a lui Dumnezeu.

(Ieromonahul Savatie Baștovoi, A iubi înseamnă a ierta, ediția a II-a, Editura Cathisma, București, 2006, pp. 106-107)