După ce aprindem câteva lumânări de ceară la moaștele marelui sihastru moldovean, îi cântăm troparul: „Întru tine, părinte, cu osârdie s-a mântuit cel după chip...”. Apoi, în sunetul clopotelor, însoțiți de Părintele Ioanichie, coborâm pe valea pârâului Horat spre peștera Sfânta Ana. Mulți o numesc în prezent „Peștera Cuvio-sului Ioan cel Nou Hozevitul”, în amintirea fericitului sihastru român care s-a făcut sfânt aici, slăvind neîncetat pe Dumnezeu prin post, rugăciune, priveghere de toată noaptea și lacrimi.

După un sfert de oră de mers de-a lungul pârâului Horat, pe lângă peretele abrupt de piatră în care se văd ici-colo mici peșteri pustnicești, iată-ne în fața peșterii Cuviosului Ioan Iacob „Hozevitul”, aflată la înălțime de peste 20 de metri. Un lămâi cu rod stă de veghe dinaintea peșterii. Sus se poate ajunge numai cu ajutorul unei scări de lemn, care amenință să se rupă ori de câte ori urcă sau coboară cineva. În apropierea acestei peș-teri se află și alte peșteri și mici chilii pustnicești de piatră, locuite cândva de sihaștri vestiți, în prezent rămase pustii. Nu mai sunt călugări sihaștri în pustiul Hozeva și nici în alte locuri. Acest ansamblu de peșteri de pe valea pârâului Horat formează „Schitul Sfânta Ana”. Tradiția locală spune că într-una din aceste peș-teri s-ar fi rugat Sfânta Ana, cerând de la Dumnezeu o fiică, până s-a învrednicit să nască pe Fecioara Maria.

Urcăm sus unul câte unul! Iată-ne în chilia Cuvio-sului Ioan Iacob! Iată-ne în peștera unui mare sihastru și sfânt român, al cărui nume s-a făcut cunoscut astăzi în toate țările creștine! Aici s-a rugat, s-a sfințit și a slăvit pe Dumnezeu Cuviosul Ioan Iacob ziua și noaptea, timp de șapte ani. Aici și-a dat duhul în mâinile Domnului și tot aici l-a preamărit Dumnezeu ca sfânt.

Părintele Ioanichie prezintă chilia de la gura peș-terii și mormântul în care a stat trupul Cuviosului Ioan 20 de ani. Apoi ne arată locul unde se ruga și o mică icoană cu Maica Domnului, pe care o săruta când își termina slujba. Ne arată câteva cărți și însemnări ale cuviosului, precum și patul pe care și-a dat duhul în zorii zilei de joi 5 august 1960.

Aprindem câteva lumânări, tămâiem chilia și mormântul Cuviosului Ioan cel Nou „Românul” și cântăm câteva tropare. Apoi facem o ectenie de mulțumire lui Dumnezeu că ne-a învrednicit să ajungem în acest loc sfânt; coborâm și plecăm spre Ierihon.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Pelerinaj la Mormântul Domnului, Editura Mănăstirii Sihăstria, 2010, pp. 304-305)