Pilda sau învățătura cu formă alegorică, care face referire la samarineanul milostiv, consemnată de Sfântul Apostol și Evanghelist Luca (cap. 10, v. 25-37), ne oferă una dintre cele mai frumoase exemple și lecții de iubire în legătură cu aproapele nostru.

Această pildă, ca de altfel toată Sfânta Scriptură - Vechiul Testament și îndeosebi Noul Testament - cărți insuflate de Duhul Sfânt, este actuală și va rămâne așa până la sfârșitul veacului, fiind normativă pentru a înțelege ceea ce înseamnă cu adevărat iubirea aproapelui nostru și pentru a nu mai fi nepăsători față de cei din jurul nostru.

Poate nu întâmplător, Mântuitorul Iisus Hristos face referire la trecerea cu nepăsare a celor doi, a preotului și a levitului, adică slujitorilor. Nu ne oferă nici motivele, doar că ambii au trecut pe lângă cel aflat căzut între tâlhari, aflat în suferință și în durere. Samarineanul coboară de pe asinul său și îl urcă pe cel „abia viu” în locul său, adică se transpune. Nu mai este stăpân, ci rob, făcându-se astfel sluga celui bolnav. Samarineanul și-a pus la dispoziție timpul și banii pentru îngrijirea persoanei respective.

Pericopa evanghelică ne învață că nu trebuie să îi privim de sus pe cei neputincioși și care au nevoie de ajutor.  Dar, parcă uneori, nu dorim să avem această dispoziție. Prin această pildă, Hristos ne pune înaintea ochilor noștri imaginea aproapelui nostru care este căzut și ne învață că de foarte multe ori nu reușim să ne ridicăm fără ajutor. Pe de altă parte trebuie să fim îngăduitori cu neputințele celor din jurul nostru, fiindcă atunci vom începe să ne vindecăm și noi de propriile neputințe.

Cred că fiecare dintre noi are nevoie de milostivirea lui Dumnezeu! El este plin de îndurare și de milostivire chiar dacă sunt credincioși care nu frecventează atât de mult biserica! Dumnezeu ne așteaptă să ne plecăm genunchii spre El. Ne întinde mână de ajutor pentru a ne pansa rănile sufletești și trupești provocate de „tâlharii” patimilor, turnând peste ele untdelemn și vin -, leacul cel de vindecare!