Mântuitorul Hristos, înălţându-se la Cer, a lăsat porunca iubirii de Dumnezeu, porunca iubirii de aproapele, porunca frângerii pâinii şi atât. Înainte vreme, în secolul I, în secolul II chiar, creştinii se împărtăşeau chiar şi mâncaţi. De ce? Pentru că ei trăiau cu Dumnezeu şi nu era importantă o altfel de pregătire.

Sunt creştinii care, dacă a fost cazul, şi-au dat viaţa şi sângele lor, pentru credinţa în Hristos. Sunt creştinii care au spus: „Da, noi credem în Iisus Hristos şi nu vrem să ne închinăm la alt dumnezeu, străin”. Acei creştini, atunci, cu acea trăire, se împărtăşeau şi mâncaţi.

Apoi, trăirea şi credinţa au scăzut. Atunci Biserica – ce este Trupul lui Hristos, şi Hristos este Capul Bisericii, de aceea Biserica nu greşeşte, pentru că fără de greşeală e Capul ei, Iisus Hristos – a rânduit posturi, a rânduit penitenţă (adică pocăinţă), a rânduit slujbă, a rânduit cele plăcute lui Dumnezeu spre îndreptarea oamenilor.

Iată, astfel, în Sfântul şi Marele Post: patru duminici pregătitoare, apoi şase duminici cu şase săptămâni de post.

(Preot Nicolae Tănase, Să nu-L răstignim iarăşi pe Hristos, Editura Agaton, Făgăraș, 2011, p. 126)