Zilele trecute am ajuns la Mănăstirea Sinaia. Pe banca din faţa porţilor de intrare stătea un om care citea din cartea Mărturii încrucişate[i]. După ieşirea de la slujba de seară am intrat în vorbă şi l-am întrebat câteva lucruri despre această carte.

- Ce impresie vă face cartea?

- O citesc a doua oară. Mi se pare o carte bogată, asemenea filmului „Ostrov”. Unul dintre autori aduce cu părintele Filaret, stareţul din acest film, iar altul e asemenea părintelui Iov, egumenul.

- Cine este Filaret şi cine este Iov?

- Nici unul nu este Filarest sau Iov, dar pare să caute mântuirea în felul lor specific. Părintele Iov era tobă de carte, iar părintele Filaret era jucăuş asemenea unui copil. Felul lor de a fi, strategia lor, devenea aceeaşi prin rugăciune, unde diferenţele dintre noi dispar.

- Citesc şi eu la această carte, însă nu am sesizat că ar fi posibilă o astfel de analogie. Mi se pare o carte destul de densă, de serioasă, se discută lucruri importante despre lume şi români. Unde ar fi joaca despre care vorbiţi?

- E vorba de un fel copilăresc de a folosi cunoaşterea, ca în poveşti. Toţi oamenii se joacă atunci când vor să ia decizii importante, folosindu-se de o cunoaştere la care au acces doar prin ceea ce poate să înţeleagă publicul larg. Unii ştiu că e vorba doar de popularizare, asemenea autorului care seamănă cu părintele Filaret, dar ştiu şi că oamenii cărora le vorbesc sunt mânaţi de curiozitate şi trebuie să li se ofere ce doresc, altminteri vor căuta în altă parte... În realitate, părintele Filaret îşi ştia foarte bine limitele, ştia că nu poate să înţeleagă tot şi semnele altora care puteau da semne. La fel şi acest co-autor al cărţii Mărturii încrucişate îşi ştie starea, dar şi-o ascunde, pentru a putea pune în lumină cu generozitate pe părintele şi prietenul său Iov.

- Vedeţi aşadar un autor generos, iar altul mai puţin generos?

- Îmi par generozităţi manifestate diferit. Autorul erudit spune la un moment dat că dimensiunea ludică e importantă, respectându-şi prietenul, dar el însuşi nu se joacă. Tocmai de aceea mi se pare că felulul domniei sale de a fi a asemenea părintelui Iov.  Dânsul doreşte să înveţe. Mai este generos şi faţă de cititori, la al căror nivel cultural coboară mereu şi, pentru a nu intimida, se arată în intimitatea sa, făcându-se asemenea oricărui cititor. Nu e vorba doar de o strategie psihologică, ci şi de o mărturisire, adesea.

Am văzut că în carte se vorbeşte şi despre ştiinţă, dar mai puţin despre filosofie. Oare de ce?

- Ştiinţa are o autoritate mai mare azi decât filosofia şi poate fi de folos credincioşilor să se vorbească în Biserică despre ea. Filosofia e cumva în corzi astăzi şi nu e relevantă prea mult pentru viaţa duhovnicească. Asta nu înseamnă că anumite lucruri nu se văd din punct de vedere filosofic în această carte. De exemplu faptul că unul dintre autori lucrează cu un referent mono-nivel, în tip ce al autor cu unul multi-nivelar, în care lucrurile culturale sunt analizabile la un nivel superior cultural. Primul nivel de cunoaştere nu permite contextualizarea ştiinţei şi a culturii popoarelor, doar cel de-al doilea. Dar aceste aspecte nu au nici o relevanţă pentru mântuire, chiar dacă sunt foarte importante pentru tribulaţiile vieţii popoarelor.

- Nu seamănă această situaţie cumva cu mitul peşterii? Unul dintre autori ar fi mai aproape de lumină decât celălalt?

- Poate semăna doar pentru cineva care a început de curând rugăciunea... Ieşirea din peşteră e accesibilă şi direct, prin sporire în rugăcine, nu doar printr-un progres al cunoaşterii despre lume. Progresul cunoaşterii poate fi de mare folos în a face bine când e pus în lumina adevărului ca persoană... Când nu este aşezat în acest raport de subordonare valorică duce la ce am văzut secolul trecut şi la ce putem vedea în jur adesea astăzi.

- Aşadar situaţia autorului erudit este mai riscant de urmat de către cei care vor modele, decât cea a autorului cu o cunoaştere obişnuită?

- Ambele pot fi riscante, ispitele sunt peste tot... Ambele au avantaje şi dezavantaje. Erudiţia ajută la adaptare culturală, simplitatea ajută la sesizarea lucrurilor simple de viaţă importante. Modelele bune sunt cele pe măsura puterilor şi darurilor noastre, nici suprestimate, nici subestimate.

- Vorbiţi ca pentru cineva care se cunoaşte foarte bine pe sine... Dar asta e ceva rar. Cine se cunoaşte pe sine?

- Nu ne cunoaştem, dar măcar să ne străduim cu onestitate să o facem. În carte se vede destul de limpede setea de cunoaştere reciprocă a celor doi autori, care sunt prieteni vechi. Iată, deci, un model pentru noi: să ne cunoaştem vorbind despre ce credem că este important.

- Vi se pare o carte importantă?

- Mi se pare că ar fi, da, deoarece e prezentată ca neimportantă şi vorbeşte despre cum treci de la duhovnicesc la lumesc, şi-apoi cum vii înapoi. Adică scrie în ea despre viaţa de zi cu zi a creştinilor, aşa cum este ea. Sunt puţine astfel de cărţi azi, ca dintr-un pateric al vremurilor noastre.

- Vi se pare o carte de folos?

- „Mărturii încrucişate” este o carte de folos. Cu reamintirea faptului că nimic nu poate fi de folos fără rugăciunea celui care se foloseşte de acel lucru.

- Unde este părintele Anatolii din filmul „Ostrov” în această carte? De ce au ales autorii să nu vorbească şi din această perspectivă, a mântuirii prin pocăinţă?

- Nu ştiu unde este părintele Anatolii. Poate că al treilea este cititorul, omul post-comunist. Există la final un îndemn spre simplitate. Nu are nici o importanţă cine este Filaret, Iov sau Anatolii. Important este altceva.

- Ce anume?

- Mâna în care ţii cartea şi ce faci cu ea. Trei degete sunt împreună, cei doi autori şi persoana cititoare, iar celelalte două degete sunt în podul palmei, ca oamenii cu naturi culturale diferite care vorbesc unul altuia cu dragoste, pentru a face bine. Iertare, acum trebuie să merg să mă întâlnesc cu prietenii mei... La revedere.

- Vă mulţumesc foarte mult. La revedere.

Și omul a pornit pe stradă în jos, ţinând în mână o carte...