Altădată, un frate din mănăstire cerea să fie făcut călugăr. Dar stareţul Ioanichie, cunoscându-i inima, mereu îl amâna. Într-o zi, fratele a zis către stareţ: 

– Mă duc la Târgu Neamţ, să cumpăr timbre şi hârtie pentru cererea mea de călugărie. 

– Nu te duce acum, că este Postul Mare şi nu se cade să umblăm prin lume.

Fratele însă a plecat. Dar nu a mers decât un kilometru şi i-au ieşit înainte şapte duhuri rele în chip de oameni înfricoşaţi, care au început să-l bată cu toiege, zicând: 

– Hai să-l prindem pe acesta că a plecat din mănăstire fără binecuvântarea stareţului!

De frică, fratele a fugit în pădure. Apoi s-a întors la mănăstire, strigând: 

– Nu mă lăsaţi, şapte fug după mine! 

Părinţii, văzându-l stăpânit de duh necurat, l-au dus la o chilie şi au spus stareţului. Iar bătrânul i-a citit moliftele Sfântului Vasile şi a zis: 

– Dezlegaţi-l şi daţi-i drumul. 

– Dacă fuge iar? 

– Nu vă temeţi. Dacă l-a dezlegat Dumnezeu, nu-l mai stăpâneşte vrăjmaşul.

Aşa s-a vindecat fratele. Din ceasul acela, nimeni nu mai călca binecuvântarea stareţului.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 552)