Ce s-a văzut şi ce nu s-a văzut la sărbătoarea Sfintei Parascheva

Am pomenit câteva aspecte mai puţin ştiute şi câteva nume practic necunoscute, ca un îndemn de a nu ne bloca la suprafaţa evenimentelor, ci de a merge întotdeauna mai în adânc şi de a cuprinde şi ceea ce scapă ochilor noştri. În spatele unei banale ştiri pot fi lucruri cu adevărat spectaculoase.

Paradigmatic modul în care fiecare vede ce se întâmplă la Iaşi, în miezul lui octombrie. Unii văd îmbulzeală şi mentalităţi de ev mediu, alţii pelerini care impresionează prin răbdare, comuniune, frumuseţe sufletească. Unii văd comerţ religios, alţii binecuvântarea de a putea cumpăra o icoană sau o carte de folos duhovnicesc. Acolo unde se vorbeşte blasfemator de cadavru şi de oase, cei mai mulţi văd trup neputrezit prin harul şi mireasma Duhului Sfânt. Unii se scârbesc, alţii se sfinţesc.

Sunt însă foarte multe care scapă ochiului şi despre care nu se vorbeşte. E partea nevăzută a sărbătorii. Şi anul acesta a fost o organizare căreia nici cei mai vehemenţi critici nu prea i-au găsit cusur. Privite din afară, toate activităţile aferente pelerinajului de la Iaşi par că se derulează de la sine. În spate este însă munca istovitoare a multor oameni. Pe baza experienţei din anii anteriori, se ia fiecare componentă a sărbătorii şi se analizează, stabilindu-se totul, până la cel mai mic amănunt. Pentru fiecare moment şi lucru de făcut, oricât de minor, există cineva delegat. Cei mai mulţi i-au văzut pe purtătorul de cuvânt sau pe doi-trei preoţi care au mai avut responsabilitatea de a oferi declaraţii. Dar sunt sute de colegi de la Mitropolie care au lucrat şi au jertfit chiar şi din timpul lor liber, pentru ca totul să fie aşa cum se cuvine.

Cele mai importante activităţi – slujbe, procesiune – au fost văzute în direct pe doxologia.ro, acolo unde au mai fost postate şi numeroase materiale utile şi ziditoare de suflet. Ce nu s-a văzut, este echipa care, a lucrat zi şi noapte pentru ca oricine din lumea aceasta, cu o conexiune la internet, să poată fi părtaş la momentele sfinte. Evident, aici adăugăm şi Trinitas TV, Radio Trinitas sau Ziarul Lumina, dar şi admirabile instituţii de presă laice care au presărat prin case şi în inimi părticele din ospăţul duhovnicesc de la praznicul acestei Sfinte atât de iubite.

S-au mai văzut zeci de preoţi în procesiune pe Calea Sfinţilor şi miile de credincioşi care, în fiecare zi, vreme de aproape o săptămână, au luat cu asalt cetatea Iaşilor şi Catedrala Mitropolitană. O ilustrare cât se poate de potrivită a cuvintelor din Evanghelie care spun că, din zilele lui Ioan Botezătorul până acum, Împărăţia Cerurilor se ia prin străduinţă şi cei ce se silesc pun mâna pe ea” (Matei 11, 12). Ce nu s-a putut vedea este că toţi aceştia, cler şi credincioşi, nu s-ar fi putut strânge în număr atât de mare dacă, anterior, nu ar fi avut multe Sfinte Liturghii în care au învăţat ce înseamnă a fi în comunitate şi în comuniune.

Mulţi au sesizat că oraşul a fost mai puţin sufocat, că s-a diminuat din bâlciul de altădată, că pe străzi s-a putut circula aproape ca în zilele celelalte, că s-a respectat în chip deosebit spaţiul sacru din zona Catedralei Mitropolitane şi caracterul de sărbătoare religioasă al zilei de 14 octombrie. Dar puţini au văzut în această schimbare în bine implementarea unei viziuni adecvate unui pelerinaj de anvergură internaţională a mai multor factori de decizie din Iaşi. Ba dimpotrivă, cei care odinioară se declarau deranjaţi de aspectul de bâlci incompatibil cu o sărbătoare creştină, acum au început să facă analize economice, văzând în această schimbare de optică o pierdere financiară pentru oraş. De ce? Pentru că nu se are în vedere un lucru: Iaşul are parte oricum de un câştig uriaş, imposibil de contabilizat, prin faptul că vin peste 200.000 de pelerini şi se roagă aici. Până şi oamenii de ştiinţă încep a nu se mai sfii să constate că rugăciunea aduce beneficii şi sănătăţii oamenilor, şi asupra materiei – care este influenţată de orice gând sau cuvânt al nostru, pozitiv sau negativ. Nu degeaba spune românul că „omul sfinţeşte locul”. Fiecare ieşean ce va merge la Catedrala Mitropolitană va primi nu doar binecuvântarea lui Dumnezeu prin mijlocirea Sfintei Cuvioase Parascheva, ci se va bucura şi de „urma” lăsată în acel loc de miile de rugăciuni ale pelerinilor veniţi din toate colţurile ţării sau din străinătate. Iar câştigul în plan spiritual va aduce, negreşit, şi unul în plan material. Dacă ai inimă veselă şi credinţă, poţi muta şi munţii din loc.

Ce nu s-a mai văzut la hramul Sfintei care ocroteşte pământul românesc de 376 de ani este că, pentru prima dată în istorie, Biserica a inspirat şi susţinut din faza de compoziţie, până la punerea în scenă, un act artistic de înaltă ţinută. Oratoriul „Chemări spre mântuire. Pelerini la Sfânta Parascheva”, compus de maestrul Viorel Munteanu la îndemnul Părintelui Mitropolit Teofan, a fost prezentat pe scena Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” a doua zi după încheierea pelerinajului, pe 16 octombrie. Chiar şi cei care au fost prezenţi în sală, cu siguranţă nu au conştientizat ce efort a presupus din punct de vedere financiar şi logistic acest proiect. De altfel, dintr-o autentică smerenie, numele consilierului cultural Cătălin Jeckel, sufletul colectivului care a organizat această premieră absolută, nici măcar nu a fost pronunţat la momentul de final.

Sunt multe alte lucruri care nu au fost sesizate, dar fără de care sărbătoarea de la Iaşi nu ar mai fi atât de frumoasă. Spre exemplu, nu s-a observat că toţi reprezentanţii presei acreditaţi la eveniment au funcţionat ca o adevărată familie. La un moment dat, chiar ne doream să ne aşezăm cu toţii la rând, împreună cu pelerinii, şi numai faptul că aveam atribuţii de serviciu ne-a împiedicat să punem în practică acest gând (deşi, ca un simbol al intenţiei noastre, unul dintre noi, Cezar Elisei, a reuşit să stea la rând duminică noaptea spre luni).

Am pomenit câteva aspecte mai puţin ştiute şi câteva nume practic necunoscute, ca un îndemn de a nu ne bloca la suprafaţa evenimentelor, ci de a merge întotdeauna mai în adânc şi de a cuprinde şi ceea ce scapă ochilor noştri. În spatele unei banale ştiri pot fi lucruri cu adevărat spectaculoase. Precum Micul Prinţ al lui Antoine de Saint Exupery, vom învăţa, şi pe această cale, un mare adevăr: „Limpede nu vezi decât cu inima. Ochii nu pot să pătrundă-n miezul lucrurilor”.

De la același autor

Ultimele din categorie