Dacă părintele duhovnicesc poartă grijă de ucenicii săi, fie că aceştia întreabă sau nu, cercetându-i şi purtându-i în rugăciune, ei înşişi însă trebuie să lucreze şi să păzească cele ce au înţeles. Atenţia, lucrarea cuvântului primit, urmarea vieţuirii părintelui sunt răspunsul ucenicului. Fără acest răspuns, ucenicul nu va creşte în înţelegerea pe care pare că o caută odată cu cuvântul cerut. Îndrăzneala părintelui duhovnicesc înaintea lui Dumnezeu pentru ucenicii săi nu rodeşte dacă ei înşişi nu se luptă din toată inima pentru mântuire. Unui frate care i-a cerut marelui Antonie să se roage pentru el, acesta i-a răspuns: „Nici eu nu te miluiesc, nici Dumnezeu, dacă tu însuți nu te vei sili şi nu te vei ruga lui Dumnezeu" (Avva Antonie, în Patericul, p. 11).

Vrând să îi conştientizeze de importanţa răspunsului lor, a propriei lucrări, dar mai ales a atenţiei elementare, Avva Casian le pune înainte propria experienţă pe care o avusese cu nişte fraţi: „Vorbind eu pentru folos către oarecare fraţi, de atâta somn adânc au fost cuprinşi, încât nici genele ochilor nu puteau să le mişte. Eu, vrând dar să arăt lucrarea demonului, cuvânt de vorbă deşartă am adus la mijloc de care, făcând haz, numaidecât s-au trezit. Şi suspinând am zis: «Cât timp, pentru lucruri cereşti vorbeam, ochii voştri, ai tuturor, de somn erau cuprinşi, iar când cuvânt deşert a curs, toţi cu osârdie v-aţi deşteptat. Pentru aceea, iubiţilor fraţi, mă rog, cunoaşteţi lucrarea demonului celui viclean şi de sine luaţi aminte, păzindu-vă de dormitare, când faceţi ceva duhovnicesc sau ascultaţi»" (Avva Casian, în Patericul, p. 129).

(Arhimandrit Nichifor Horia, Duhovnicia Patericului, Editura Doxologia, Iași, 2013, pp. 87-88)