Hristos Mântuitorul, însă, a propovăduit pe pământ trei ani şi apoi S-a înălţat la cer. Ne întrebăm, oare, numai trei ani să fi voit Domnul Iisus a ferici neamul omenesc? Cu Înălţarea Sa la cer să se fi încuiat cerul pentru întreaga omenire? Să se fi spulberat acel vis măreţ, de a trăi oamenii împreună cu Dumnezeu? Nu! Sfânta Scriptură ne spune clar: „Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit întru noi” (Ioan 1, 1), adică locuieşte întru noi şi împreună cu noi.

Domnul Hristos nu este cu noi în acea formă în care a fost pe vremea Apostolilor, când petrecea pe pământ ca om cu trup şi era văzut de toată lumea. Nu este de faţă nici cu trup preamărit, cu care a stat pe pământ timp de patruzeci de zile după Înviere. El este de faţă în chip nevăzut, sub forma pâinii şi a vinului. Sub această formă, El se află nu numai într-o parte a lumii, ci pe întreg cuprinsul ei, ca să-L poată cerceta toţi oamenii: copii şi bătrâni, tari şi sănătoşi, precum şi cei slabi şi neputincioşi.

Viaţa noastră întru Hristos se dobândeşte numai prin Sfintele Taine, „care vestesc moartea şi îngroparea Domnului şi cu ajutorul lor ne naştem la viaţa duhovnicească, creştem în ea şi ajungem să ne unim în chip strălucit cu Însuşi Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Căci, prin aceste lucrări sfinte ne mişcăm şi suntem”, după cum spune Nicolae Cabasila.

Viaţa duhovnicească începe cu Sfânta Taină a Botezului, prin care credincioşii intră în Trupul Tainic al lui Hristos sau în Biserica Sa, devenind sălaşe ale Duhului Sfânt şi se întăresc duhovniceşte prin Sfânta Taină a Mirungerii, fiind într-o creştere progresivă.

Acest progres spre desăvârşirea vieţii spirituale se realizează nu numai prin colaborarea creştinului cu harul primit la Botez şi Mirungere, ci şi printr-o nouă comuniune de har, prin comuniunea lui Hristos Însuşi, care este izvorul harului. Primirea de către credincioşi a lui Hristos se realizează prin Taina Sfintei Împărtăşanii, numită şi Euharistie, Cuminecătură, „frângerea pâinii”, „pâinea vieţii” etc.

Oricine aspiră să se unească cu Hristos va trebui, aşadar, să se împărtăşească cu trupul Său, să participe la Dumnezeirea Sa, şi să-şi însuşească moartea şi învierea Sa. Mâncăm pâinea sfinţită, bem băutura dumnezeiască, ca să ne împărtăşim cu trupul şi sângele asumate de Domnul nostru. Astfel, ne unim cu Cel ce s-a întrupat, s-a îndumnezeit, a murit şi a înviat pentru noi.

Roadele Sfintei Euharistii ca Taină a unităţii creştine se produc şi se vădesc mai întâi în comunităţile creştine locale prin împărtăşirea tuturor credincioşilor creştini din acelaşi Sfânt Potir. Prin unitatea realizată în sânul comunităţii locale, Sfânta Euharistie îşi răsfrânge roadele sale asupra întregii Biserici. Căci, toate mădularele Bisericii care alcătuiesc Biserica sunt închegate nu numai într-o comunitate locală, ci tocmai prin aceasta se află şi într-o anumită stare de unire cu întreaga Biserică. De aici rezultă limpede faptul că cine se află în comuniune, adică în împărtăşire euharistică, cu un preot, cu un episcop sau cu o parohie, acela întăreşte acţiunea după unitate a întregului trup al creştinătăţii.

Darurile Sfintei Împărtăşanii sunt multe. Ar putea oare cineva să numere? Dintre toate evidenţiem: 1. Învierea şi viaţa veşnică, căci Domnul zice: „Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică şi Eu îl voi învia în ziua de apoi” (Ioan 6, 54). 2. Iertarea păcatelor, prin care devenim cetăţenii cerului, copiii lui Dumnezeu, o nouă creaţie, căci prin această Taină nu primim numai darurile Duhului Sfânt, oricât de bogate ar fi ele, ci pe vistiernicul acestor darur. 3. Unirea cu Hristos, unire reală, pentru că devenim prin împărtăşire mădularele Lui şi El lucrează prin ele , iar noi, fiind ridicaţi aşa de sus, se cade să nu mai păcătuim şi să nu ne facem instrumente ale plăcerilor, casă nu ne pogorâm iarăşi jos, de unde am fost ridicaţi de Domnul. 4. Îndumnezeirea, lucrul cel mai de preţ pentru orice creştin. Şi dacă ne unim cu Hristos, cum arată Sfântul Apostol Pavel: „Şi nu eu trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine”(Galateni 2, 20).

„Liturghia este taina curăţirii, sfinţirii, luminării, renaşterii pentru viaţa veşnică. Taina iubirii dumnezeieşti, taina înălţării, îndumnezeirii omului lipsit de ajutor, abătut şi pierdut în păcate” (Sfântul Ioan din Kronştadt). Astfel, Liturghia este sau ar trebui să fie cea în jurul căreia creştinul să-şi desfăşoare întreaga viaţă. Pe alocuri s-a vorbit de „Liturghia după Liturghie”, adică starea euharistică să continue şi după primirea Sfintei Împărtăşanii şi după momentul încheierii Liturghiei şi nu să se încheie după ieşirea din Biserică, ci întreaga viaţă să fie o trăire în Hristos pe tot parcursul ei.