Fără siluire în dobândirea rugăciunii!

Fără: „mă voi lupta ca să dobândesc rugăciunea şi să câştig Raiul”. Să nu te gândeşti la faptul că în Cer vei primi însutit. Ci să zici rugăciunea fără socoteli, fără prefăcătorii, nu ca să câştigi ceva. Chiar dacă faci mii de metanii ca să intri în Rai, ele nu au valoare. Să le faci din iubire şi, dacă Dumnezeu vrea să te aşeze în iad, atunci să facă precum voieşte. Asta înseamnă să nu cauţi la ale tale. N-are valoare să faci o sută de metanii şi să nu simţi nimic. Fă douăzeci sau cinsprezece cu simţire şi cu iubire pentru Domnul, şi cu ascultare de dumnezeieştile Lui porunci. Astfel, încet-încet patimile pleacă, păcatele se risipesc şi, lin-lin, fără sforţări, intrăm în rugăciune.

Iar dacă eşti gol, adică dacă nu ai iubire, şi metanii şi rugăciune dacă faci, nimic nu faci. Iar dacă ajungi în orice chip la străpungere, să nu pierzi prilejul de a spune rugăciunea şi astfel, încet-încet, ea devine felul tău de vieţuire. Când înaintezi în lucrare, nu mai este cugetul rugăciunii cel care se aude în minte, ci este altceva. Este ceva pe care îl simţi înlăuntrul tău, dar fără ca tu să te străduieşti în vreun fel. Acest „ceva” este harul dumnezeiesc, pe care ţi-l dăruieşte Hristos.

(Ne vorbeşte părintele Porfirie – Viaţa şi cuvintele, traducere din limba greacă de Ieromonah Evloghie Munteanu, Editura Egumeniţa, 2003, p. 205)