O, Icoană a laudelor îngereşti, vârful cel neatins al dorului dumnezeiesc, poarta cerească a luminii, dulcele canon al melozilor, cununa slavei imnografilor, măsura neajunsă a vredniciei, cortul cel înţelegător al tainelor dumnezeieşti, hotarul cel netrecut al desăvârşirii, cartea cea cu slove de aur a Înţelepciunii, comoara darurilor duhovniceşti, adâncul cel nemăsurat al milostivirii, trâmbiţa vestitoare a tainelor treimii, veselia negrăită a iubitorilor de nevoinţă, floarea cea plină de miresmele virtuţilor, muntele cel preaînalt întru care se ascund comorile tuturor darurilor duhului, izvorul cel dulce curgător al tainelor cereşti, uşa pocăinţei celor deznădăjduiţi, cum te vom numi pe tine, stăpână, cea de a cărei laudă se înspăimântă şi cetele îngereşti, iar peste glasurile oamenilor se aşterne tăcerea. Cu adevărat, întru tine se ascund toate măririle dumnezeieşti, căci covârşeşti toate cu frumuseţea fecioriei tale şi faci să se cutremure inimile cele smerite înaintea luminii tale celei mai presus de cuget.

Auzit-a Cuviosul Ioan Cucuzel prea dulcele Tău glas, căci nu Ţi-ai întors auzul inimii, Stăpână, de la cel ce îşi luase ca acoperământ smerenia şi se nevoia în sfântă mănăstirea Ta să-Ţi aducă strălucirile laudelor dumnezeieşti cu glasul său cel îngeresc. O monedă de aur ai pus în mâna smeritului lucrător, ca mulţumire pentru nevoinţa sa şi dat-ai lui legământul făgăduinţei că nu îl vei părăsi niciodată. Pentru aceasta, şi boala picioarelor acestuia ai vindecat, ca mai cu osârdie să alerge cu gândul pe pajiştea laudelor îngereşti şi din adâncul sufletului să-ţi cânte ţie cu mulţumire cântări vrednice de frumuseţea sfinţeniei Tale prea alese.

Iată, eu mă aflu cu totul nepriceput în lucrarea laudelor, ba încă şi povara păcatelor mari port prin deşertăciunea acestei lumi şi mă tem de tăierea de la legătura milei dumnezeieşti. Deci, înaintea icoanei tale cad, Prefericită, şi te rog: Îmblânzeşte mânia cea dreaptă a Ziditorului Meu şi cu ploile rugăciunilor tale şterge păcatele mele însemnate în zapisul judecăţii. Alungă tulburarea gândurilor rele din inima mea şi dăruieşte auzului acesteia dulceaţa curgerii laudelor din izvorul înţelepciunii dumnezeieşti sădit în grădina minţii mele.

Carte nescrisă de mână omenească a imnografilor eşti, Prealăudată, ceea ce insufli celor de Tine aleşi gândurile cele luminate ale înţelepciunii celei de sus. Deci, cu mâna ta, smulge spinii patimilor din mintea mea şi aruncă în pământul inimii mele seminţele cuvintelor cereşti, ca să ajung la plinirea vremii a culege din livada inimii roadele laudelor îngereşti, pe care să ţi le aduc la prinos de mulţumire.

Cu razele rugăciunilor tale păzeşti lavra ta de toate săgeţile vrăjmaşilor şi eşti rugătoare neadormită înaintea tronului ceresc pentru monahii ce bine se nevoiesc în casa ta. Dar nu ne uita nici pe noi, cei ce înotăm în marea acestei vieţi, ci întinde mână de ajutor, ca să ajungem la limanul laudelor cereşti.

Păzeşte muntele tău cel sfânt de toată tulburarea lumească şi pe muntele inimilor noastre zideşte scara rugăciunii, ca mergând din treaptă în treaptă să ajungem la înălţimea doririlor dumnezeieşti, împletindu-ţi ţie cântări de laudă şi aducând neîncetată mulţumire şi slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, Căruia I Se cuvine toată închinăciunea în vecii vecilor. Amin