„O, iubite şi Preadulce lisuse Hristoase, cine Te-a rugat pentru mine ca să mă aduci în această lume şi să mă nasc din părinţi buni şi credincioşi (...)? Cu cât trebuie, dar, să Te iubesc mai mult şi să-Ţi mulţumesc pentru acest dar atât de mare şi pentru binefacerea pe care mi-ai dat-o? Chiar şi sângele meu de l-aş vărsa, tot nu aş putea să-Ţi mulţumesc”.

„Mântuitorul meu Preadulce, cine Te-a rugat pentru mine ca să mă rabzi de atâţia ani pe mine, cel ce din vârsta copilăriei păcă­tuiesc, şi nu Te scârbeşti de mine, văzându-mă nedreptăţind, furând, mâniindu-mă, lăcomindu-mă după mâncăruri şi după altele, pizmuind şi toată răutatea săvârşind, iar pe Tine, Dumnezeul meu, ocărându-Te prin faptele mele?

Tu, Doamne al meu, nu ai trimis moartea ca să mă ia, în păcate aflându-mă, ci cu îndurare m-ai răbdat pe mine care, dacă aş fi murit, veşnic m-aş fi osândit. O, bunătatea Ta, Doamne!”

(Arhimandritul Efrem Filotheitul, Starețul meu Iosif Isihastul, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2010, pp. 260-261)