Rugăciune la Împărtăşanie, a Sfântului Simeon Noul Teolog (3)

Rugăciuni

Rugăciune la Împărtăşanie, a Sfântului Simeon Noul Teolog (3)

Rămâi, Stăpâne, și nu mă lăsa pe mine singur,

ca să nu vină vrăjmașii mei, cei ce caută pururea să înghită

sufletul meu, ci găsindu-Te pe Tine locuind în mine,

să fugă cu tot dinadinsul și să nu poată nimic împotriva mea, văzându-Te pe Tine,

Cel mai puternic decât toate, stând înlăuntrul casei smeritului meu suflet.

Da, Stăpâne, cum Ți-ai adus aminte de mine când eram în lume

și pe mine, necunoscătorul, Tu Însuți m-ai ales

și m-ai despărțit de lume

și m-ai pus pe mine înaintea feței Tale,

la fel și acum, stai înlăuntrul meu pururea

și păzește-mă neclintit prin sălășluirea Ta,

pentru ca văzându-Te neîncetat eu, cel mort,

să trăiesc, și avându-Te pe Tine eu, săracul,

pururea să mă îmbogățesc și atunci voi mai bogat

decât toți împărații, mâncându-Te pe Tine și bându-Te și în fiecare clipă

îmbrăcându-mă cu Tine, ca să trăiesc și să mă desfătez cu bunătăți negrăite,

că Tu ești tot binele și toată slava și toată desfătarea

și Ție se cuvine slava, Sfintei și Celei de o ființă și de viață făcătoare Treimi,

cinstită întru Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, cunoscută, închinată și slujită de toți credincioșii acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciune la Împărtăşanie, a Sfântului Simeon Noul Teolog (1)

Rugăciune la Împărtăşanie, a Sfântului Simeon Noul Teolog (2)​

 

Calendar ortodox
18 Aprilie