Odată a zis către unul din părinţi:

– Dacă ne-ar judeca Dumnezeu după gânduri, cred că aproape nimeni nu s-ar mântui. Că războiul gândurilor nu ne slăbeşte până la moarte.

Altădată, l-a întrebat un alt părinte:

– Dacă nu săvârşim păcatul cu fapta, oare vom dobândi milă în ceasul Judecăţii?

Iar bătrânul i-a răspuns:

– Mintea este totul, părinte. Aici se dă războiul. De războiul minţii depinde mântuirea sau osânda noastră. Că diavolii nici o clipă nu ne slăbesc. Dacă nu reuşesc să ne biruiască cu fapta, atunci ne luptă prin gânduri şi imaginaţii. Mare este războiul minţii! Mai ales la călugări. De aceea trebuie să ne rugăm neîncetat. O, să ne scape Dumnezeu de osânda cea de veci! Şi îndată a început a plânge.

Apoi iarăşi a zis:

– Diavolul este acum îngăduit ca să lupte pe oameni şi să aleagă pe sfinţi. Că dacă nu ne-ar lupta, nu ne-am încununa. Mă luptă şi pe mine mereu. Vrea să mă tragă de partea lui. Iar eu, când văd că slăbesc, încep să strig din adâncul inimii: „Iisuse Preadulce, nu mă lăsa! Maica Domnului, care ai născut pe Soarele Hristos, nu mă lăsa!” Apoi bătrânul din nou începu a plânge.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 669)