Într-o vară, a secat apa în fântână din cauza secetei. Atunci egumenul a spus în biserică: 

- Părinţilor, pentru păcatele noastre ne-a luat Dumnezeu apa din fântână. Deci, să postim şi să ne rugăm trei zile şi trei nopţi, până ne va da Dumnezeu iarăşi apă în fântână. Toate ascultările din mănăstire încetează. 

Într-adevăr, pentru rugăciunile părinţilor, a treia zi fântâna era pe jumătate cu apă. Din ziua aceea, cu binecuvântarea stareţului, n-a mai secat niciodată apa din fântână.

Spuneau ucenicii că pe cei ce veneau la viaţa călugărească îi punea de la început la aspră ispitire duhovnicească, pentru a face din ei călugări buni şi devotaţi lui Hristos. Pe unii îi ţinea la poartă trei zile şi trei nopţi, în post şi rugăciune. Pe alţii îi punea adeseori la canon şi metanii, ca să-i înveţe smerenia. Pe toţi îi sfătuia să nu adune bani, nici să iasă din mănăstire şi-i îndemna să se roage neîncetat cu rugăciunea lui lisus.

(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 551)