Pentru a imprima o mişcare perpetuă trupului nostru, aplecat spre nepăsare, trebuie să nădăjduim în Dumnezeu ca Persoană, adică la ceea ce este desăvârşit.

Cum să ne mântuim? Cum să ne curăţim trupul? Cum să ne eliberăm de robia păcatului şi de puterea morţii? Aceasta trebuie să fie preocuparea noastră de fiecare clipă, mereu mai accentuată, mai vie. Viaţa este atât de scurtă şi scopul atât de înalt, dar atât de îndepărtat.

Pentru Biserica Ortodoxă, mântuirea omului însemnează îndumnezeirea lui.

Trebuie să învăţăm să trăim prin viaţa veşnică a lui Dumnezeu Însuşi. Ce înseamnă îndumnezeirea omului? Înseamnă să trăim aşa cum a trăit Domnul, să dobândim gândurile şi sentimentele lui Hristos, mai ales în ultimele momente ale vieţii Sale pământeşti.

După căderea în păcat, sufletul omului a devenit câmpul de luptă între Dumnezeu şi diavol.

(Arhimandritul Sofronie, Din viaţă şi din duh, Editura Pelerinul, Iaşi, 1997, p. 12)