Să facem milostenie din ce avem noi mai bun
Noi luăm nenumărate lucruri și dăm puține, gândind că suntem iertați cu acestea de nedreptatea noastră și că, astfel, Îl îmbunăm pe Dumnezeu. Dar milostenia nu se face din firimituri și nici ceea ce ne prisosește.
Așadar, dacă îi cunoști pe cei nedreptățiți, dă-le înapoi ce ai luat de la ei, sau dă-le mai mult decât ai luat, așa cum a făcut Zaheu, vameșul din Evanghelie. Iar dacă nu îi cunoști, dă săracilor ceea ce ai câștigat pe nedrept. Astfel, vei scăpa de nenorocirile care îți bat la ușă.
Dacă dai înapoi numai ce ai răpit, nu ai niciun câștig. Grăitoare este pilda lui Zaheu. Numai atunci când acest vameș a făgăduit: Jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor și, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit, Domnul l-a încredințat: Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia (Luca 19, 8-9).
Noi facem dimpotrivă: răpim nenumărate lucruri și dăm puține, gândind că suntem iertați cu acestea de nedreptatea noastră și că, astfel, Îl îmbunăm pe Dumnezeu. Dar iată: Cain, care a adus lui Dumnezeu jertfă din ce avea mai rău în cămara sa, fără să nedreptățească pe nimeni, a fost pedepsit foarte aspru.
Atunci cât vom fi pedepsiți noi, care dăm din averea noastră săracului, adică lui Hristos, doar câteva firimituri? De ce Îl jignești pe Domnul, dându-I doar câteva firimituri? Hristos nu ar primi asemenea mâncare, chiar de ar muri de foame. Mai bine este să nu-I dai nimic, decât să-I dai cele ce aparțin altora.
(Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele vieții, traducere de Cristian Spătărelu și Daniela Filioreanu, Editura Egumenița, pp. 223-224)
Să trăim bucuria de-a o avea pe Maica Domnului ca mamă a noastră!
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro