Să ne curăţim simţirile ca să putem simţi puterea lui Dumnezeu din noi
Cuvioasele mironosiţe, sau purtătoare de mir, ne aduc aminte nu numai de femeile gânditoare de Dumnezeu, nu numai de femeile cinstitoare de Dumnezeu, ci ne aduc aminte şi de preacuvioşii şi de Dumnezeu purtătorii părinţii noştri. Ne aduc aminte de Ignatie purtătorul de Dumnezeu, sau Teoforul, ne aduc aminte de Hristofori, de purtătorii de Hristos, ne aduc aminte de purtătorii de Duh, ne aduc aminte de pnevmatofori.
Cuvioasele mironosiţe, sau purtătoare de mir, ne aduc aminte nu numai de femeile gânditoare de Dumnezeu, nu numai de femeile cinstitoare de Dumnezeu, ci ne aduc aminte şi de preacuvioşii şi de Dumnezeu purtătorii părinţii noştri. Ne aduc aminte de Ignatie purtătorul de Dumnezeu, sau Teoforul, ne aduc aminte de Hristofori, de purtătorii de Hristos, ne aduc aminte de purtătorii de Duh, ne aduc aminte de pnevmatofori. Şi noi toţi trebuie să fim şi gânditori de Dumnezeu, şi cinstitori de Dumnezeu şi purtători de Dumnezeu şi purtători de Hristos şi purtători de Duh. De ce?
Pentru că prăznuim omorârea morţii, sfărâmarea iadului, şi începătura altei vieţi veşnice. Suntem într-un stadiu, într-un fel de viaţă care nu mai trebuie să se asemene cu viaţa în care nu este pomenit Dumnezeu, în care nu apare Dumnezeu în gândurile oamenilor, în care oamenii nu sunt cinstitori de Dumnezeu, în care oamenii nu sunt purtători de Dumnezeu, în care oamenii nu sunt purtători de Hristos, în care oamenii nu sunt purtători de Duh.
Sfânta noastră Biserică este străbătută de gândul la Dumnezeu şi vrea să înfiinţeze în mintea noastră gândul la Dumnezeu, vrea să ne facă gânditori de Dumnezeu. Sfintele slujbe au rostul să ne ţină în legătură cu Dumnezeu, să ne pună în legătură cu Dumnezeu, să-L aducă pe Dumnezeu în mijlocul nostru, să ni-L facă pe Dumnezeu simţit. Sfintele slujbe au rostul să ne apropie de Dumnezeu, să ne unească cu Dumnezeu.
Acesta e rostul sfintelor slujbe, acesta este rostul Sfintei Liturghii, acesta e rostul Sfintelor Taine.[…] Să ne curăţim simţirile ca să putem simţi puterea lui Dumnezeu din noi, să putem simţi bunătatea lui Dumnezeu asupra noastră, să ne simţim învăluiţi de darul lui Dumnezeu, să fim cinstitori de Dumnezeu şi iubitori de Dumnezeu, să fim purtători de Dumnezeu şi purtători de Hristos şi purtători de Duh şi să avem Sfânta Treime lucrătoare în noi.
(Părintele Teofil Părăian, Lumini de gând, Editura Antim, 1997, pp. 258-259)
Maica Domnului, însăși Sfântă a sfinților
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro