Când în timpul diferitelor prefaceri ne înspăimântau neaşteptatele schimbări, pururea-pomenitul Stareţ ne tâlcuia în amănunt, din experienţa Părinţilor, tainele acestor lucrări. Adeseori ne atrăgea atenţia asupra prefacerilor şi ne spunea:

„Să fiţi bărbătoşi în ambele stadii ale prefacerilor, care sunt şi cele mai importante. Mai întâi să rămâneţi neclintiţi la constrângerile şi la schimbările care vi se petrec şi, în al doilea rând, să distingeţi cauzele care le-au pricinuit.

Cele mai importante cauze ale prefacerilor, după Marele Maxim, sunt următoarele patru, fără să lipsească feluritele complicaţii ale patimilor şi ale intervenţiilor satanice care le dau viaţă şi le generează:

a) cele fireşti, legate de condiţiile climaterice, care pricinuiesc prefacere în dispoziţia omului;

b) alimentaţia care nu se potriveşte cu constituţia organismului schimbă dispoziţia lăuntrică;

c) mustrarea conştiinţei pricinuită de neglijarea sau exagerarea datoriilor de îndeplinit, în general, şi în special din pricina vieţii neprogramate, când legea duhovnicească îngăduie o zguduitură seismică spre deşteptare;

d) însuşi diavolul, care războieşte, după îngăduinţa dumnezeiască, cu pizmă pe cei ce sporesc.

Aceasta e firea prefacerilor, în timp ce însuşirile lor sunt folositoare dacă omul le foloseşte corect.

Prefacerile şi ispitele formează o tovărăşie în care greu se deosebesc unele de altele, astfel că una o pricinuieşte pe cealaltă şi invers, deşi amândouă duc pe cei înţelepţi la folos şi la sporire. Fie că ispita pricinuieşte prefacerea, fie că prefacerea ispita, concluzia este că ele trebuie înfruntate cu înţelepciune şi răbdare. Avva Marcu spune: „Necazurile ce vin asupra oamenilor sunt roadele păcatelor şi ale relelor lor. Dacă le răbdăm cu rugăciune, atunci vedem că vin iarăşi cele bune”.

(Monahul Iosif Vatopedinul, Cuviosul Iosif Isihastul: nevoințe, experiențe, învățături, Traducere din limba greacă de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2009, pp. 185-186)