Ne spunea ucenicul lui, Protosinghelul Varsanufie, că odată mergea Părintele Cleopa pe poteca unei păduri şi a văzut venind spre el un tânăr necunoscut. Atunci părintele, nevrând să fie cunoscut, s-a rugat lui Dumnezeu să nu fie văzut de oameni. Astfel, prin minune, tânărul a trecut pe lângă el, dar nu l-a văzut, fiind acoperit de harul Domnului.

Aceste fapte s-au petrecut de mai multe ori, Părintele Cleopa fiind acoperit cu darul lui Hristos, şi nimeni nu le ştia decât el şi ucenicul lui.

Având multă linişte la bordeiul său din pădure, Părintele Cleopa îşi împărţea timpul în trei părţi: rugăciune, scriere de cuvinte duhovniceşti şi odihnă.

Cea mai mare parte a timpului se ruga, facându-şi toată rânduiala de preot şi pustnic în fiecare zi, până la 12-15 ore. Se ruga mult şi cu rugăciunea inimii, pe care o deprinsese din tinereţe, iar timpul liber rămas îl folosea la scrierea cărţilor sfinte, mai ales predici.

Din cărţile scrise de cuvioşia sa în liniştea munţilor amintim: Predici duhovniceşti (Urcuş spre înviere), Predici la Duminici de peste an, Predici la praznice împărăteşti şi la sfinţii de peste an, Minunile lui Dumnezeu din zidiri, precum şi unele îndreptare de spovedanie pentru stareţi, ieromonahi, preoţi de mir, monahi şi credincioşi.

Odată, ne spunea Părintele Cleopa că într-o sâmbătă după amiază s-a pregătit să scrie un îndreptar de spovedanie pentru arhierei, cu binecuvântarea Patriarhului Justinian. Pe când voia să înceapă a scrie, a văzut în razele soarelui un Arhiereu îmbrăcat în veşminte, care strălucea de lumină şi care l-a binecuvântat cu ambele mâini pentru începerea acestui lucru sfânt. Atunci a înţeles că Însuşi Hristos l-a binecuvântat să înceapă această sfântă lucrare, pe care a săvârşit-o cu bine, în adâncul munţilor!

În toamna anului 1964, Părintele Cleopa, cu darul lui Hristos, s-a reîntors în obştea Mănăstirii Sihăstria, la 29 septembrie. A fost o mare bucurie duhovnicească pentru călugări şi credincioşi. Din anul acela până la sfârşitul vieţii sale, adică timp de 34 de ani, cuvioşia sa era căutat de toţi: călugări şi mireni, ţărani şi intelectuali, tineri şi bătrâni, elevi şi studenţi, români şi străini. Toţi îl căutau, toţi îi cereau sfat duhovnicesc, toţi se simţeau bucuroşi în chilia lui şi aveau mare speranţă în rugăciunile cuvioşiei sale, fiind un mare duhovnic harismatic şi cunoscător desăvârşit al Sfintei Scripturi şi al Sfinţilor Părinţi.

(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 747-748)