Se poate mântui omul numai prin unele fapte bune, pentru că nimeni nu poate împlini toate faptele bune?

Mântuitorul nostru Iisus Hristos a poruncit să păzim toate poruncile Lui (Matei 28, 20). Sfântul Apostol Iacob arată că de vom călca o singură poruncă, ne-am făcut călcători ai tuturor poruncilor lui Dumnezeu (Iacob 2, 10). Aşadar, din aceste mărturii ale Sfintei Scripturi, înţelegem clar că suntem datori a păzi toate poruncile pentru a ne mântui. Dar, pentru că Mântuitorul nu a venit să cheme pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi la pocăinţă (Matei 9, 13; Marcu 2, 17; Luca 5, 32), cine face fapte vrednice de pocăinţă (Matei 3, 8; Luca 3, 8; Fapte 26, 20), unul ca acela completează prin pocăinţă, se mântuieşte. Acest lucru îl arată Sfântul Isaac Sirul, zicând: „A te mâhni în minte şi a te căi covârşeşte pe toată osteneala trupului” (Filocalia, vol. X, Cuv. 34). Iar cum că ajunge şi un singur suspin din adâncul inimii spre mântuire, arată dumnezeiasca Scriptură, zicând: Când te vei întoarce şi vei suspina, atunci te vei mântui (Is. 61, 3; II Cor. 7, 10). Altă mare şi cuprinzătoare faptă bună spre mântuire este smerenia. Acest lucru îl spune mai întâi proorocul David, zicând: Smeritu-m-am şi m-a mântuit! (Ps. 114, 6). Îl spune şi Mântuitorul în fericirea cea dintâi: Fericiţi cei săraci cu duhul, că a acelora este împărăţia cerurilor (Matei 5, 3). Iar Sfântul Ioan Scărarul, în Cuv. 25 – Pentru smerita cugetare – zice: „N-am postit, n-am privegheat, nu m-am culcat pe jos, ci m-am smerit şi degrabă şi în scurt Domnul m-a mântuit pe mine” (Filocalia, vol. IX). Tot acolo arată el că „smerenia este poarta împărăţiei cerurilor”. Şi Sfântul Isaac Sirul spune acelaşi lucru: „Smerenia fără fapte bune poate multe păcate să ierte, iar faptele cele bune fără de smerenie sunt ca nişte nefolositoare ” (Scolia 39 din Scară, la Cuvântul 25, Pentru smerenia cugetare). La fel, în Psalmul 50 zilnic citim că Inima înfrântă şi smerită, Dumnezeu nu o va urgisi (Ps. 50, 17-18; Is. 57, 15; 66, 2). Iar dumnezeiescul părinte Efrem Sirul adaugă şi el: „Dacă vei suspina, acela ce ai păcătuit, împreună cu suspinul şi greutatea balaurului a ieşit şi, uşurându-ţi-se mintea, pe norul neştiinţei îl izgoneşte şi se face întru alinare ochiul sufletului tău şi îndată pacea intră şi îl povăţuieşte pe el spre mântuire” (Tomul III, Cuvânt de pocăinţă). După a noastră slabă putere să ne silim, deci, a ne împărtăşi noi din toate faptele bune, completând cu smerenia şi mila Domnului toate lipsurile noastre.

(Arhimandrit Ilie Cleopa, Ne vorbește Părintele Cleopa, ediția a 2-a, vol. 4, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2004, pp. 56-58)