Toată vremea de slujire a lui Dumnezeu este o Liturghie şi toată vremea de a-I sluji lui Dumnezeu, în orice latură a vieţii, trebuie să fie o prelungire a Sfintei Liturghii. Toată vremea vieţii credinciosului trebuie să fie o liturghie, o liturghie pentru care se pregăteşte prin slujbele Bisericii şi prin ceea ce face el pentru îmbunătăţirea sufletului lui, prin puterea lui Dumnezeu. Şi toată viaţa creştinului trebuie să fie o liturghie care să continue şi după terminarea Liturghiei din biserică, viața noastră să devină o slujbă liturgică, adică o slujbă de sfinţire a fiinţei personale, a fiinţei noastre umane, şi de sfinţire a naturii, de sfinţire a întregii existenţe umane. Pe ceea ce ne punem pecetea, să fie o pecetluire adusă din partea lui Dumnezeu.

Sfânta Liturghie este o sărbătorire cuprinzătoare. Sărbătorim evenimente legate de mântuirea noastră, evenimente care au dus la mântuirea obiectivă, la mântuirea în general a credincioşilor şi totodată Sfânta Liturghie este şi un prilej de sărbătorire a oamenilor lui Dumnezeu, a Maicii Domnului, a sfinţilor, aşa încât anul bisericesc, în cele din urmă, se rezumă în fiecare Sfântă Liturghie, cu tot ce are el ca sărbători anume de peste an. De câte ori luăm parte la Sfânta Liturghie, luăm parte la toate sărbătorile pe care le avem în cursul unui an bisericesc, iar aceasta în timp scurt şi cu participarea câtă o avem noi la aceste evenimente şi la aceste sărbători.

(Arhimandrit Teofil Părăian, Veniţi de luaţi bucurie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2001, pp. 149-150)