La fel ca și în celelalte zile ale Săptămânii Mari, textul rânduit a se citi din Evanghelie la Sfânta Liturghie din Joia Mare este tot de la Matei. Pe lângă întregul capitol al douăzeci și șaselea, în această lectură sunt cuprinse și primele versete din capitolul următor. Și, desigur, fiindcă este vorba de Liturghia din ziua Cinei celei de Taină, miezul acestei pericope îl constituie întocmai această cină din urmă a Domnului luată împreună cu ucenicii Săi, în casa unui ierusalimitean rămas anonim. Cu totul atipic, pentru a-i crește încărcătura duhovnicească, Părinții Bisericii au inserat în citirea de față două fragmente din alte Evanghelii: primul de la Ioan, în care se descrie rânduiala spălării picioarelor ucenicilor de către Învățătorul lor (Ioan 13, 3-17), iar al doilea de la Luca: doar două versete care adaugă la rugăciunea fierbinte a Domnului, cu sudoare de sânge, amănuntul trimiterii unui înger mângâietor ( Lc. 22, 43-44). (Vezi la finalul editorialului)

Comemorăm în Sfânta și Marea Miercuri sfatul arhiereilor și bătrânilor de a-L prinde pe Iisus, motiv pentru care până astăzi postim de-a lungul anului nu numai vinerea, ci și miercurea. Dar pentru a face și mai clară starea de tensiune a acelor ultime zile din viața pământească a Domnului, citirea de la Liturghia Cinei celei de Taină reia versetele ce narează această intrigă, potrivit căreia prinderea lui Iisus a fost inițial amânată pentru un moment după trecerea Paștilor evreiești, „ca să nu se facă tulburare în popor”. Imediat după aceasta, povestirea mateiană continuă cu fragmentul citit cu o zi înainte, referitor la ospățul din casa lui Simon Leprosul, unde o femeie a uns capul Domnului cu mir, provocând supărarea ucenicilor care au găsit că această risipă a lipsit pe mulți săraci de masa cea de toate zilele. Profeția Domnului – cum că toți cei ce cunosc Evanghelia își vor aminti de fapta mironosiței – s-a împlinit. Dar cuvintele de apărare ale Mântuitorului la adresa ei nu au fost suficiente pentru a-l face pe Iuda să înțeleagă că uneori o asemenea „risipă” e acceptabilă, mai ales că ungerea cu mir săvârșită de ea avea să înlocuiască ungerea dinaintea punerii în mormânt a lui Iisus, care în graba mare dinainte de sabat nu a mai avut loc. Iscarioteanul a ieșit de la masa obștească pentru a se întovărăși în fărădelege cu conducătorii templului, oferindu-le acestora un prilej nesperat de a-L lichida pe incomodul lor Adversar chiar înainte de praznic.

Narațiunea de la Matei continuă în Joia Mare cu cele ce s-au întâmplat prima zi a azimelor, care constituia un fel de pregătire a Paștilor evreiești, moment în care ucenicii sunt trimiși de Domnul să rânduiască un nou ospăț, de data aceasta cu ecouri sacramentale, anume cel pascal. Mântuitorul nu mai este invitat la cină, ci El însuși Se invită în casa unui anonim, iar cina nu mai e publică ci „de taină”. La ea nu participă nici măcar gazda, ci doar Iisus cu cei doisprezece ucenici.

Înainte de a se povesti cele ce petrecute la cina propriu-zisă, în textul mateian este inserat un eveniment pe care numai Evanghelistul Ioan îl amintește. Evreii aveau obiceiul de a-și spăla, înainte de masă, mâinile până la cot, lucru menționat la un moment dat de Marcu (7,3) tocmai fiindcă Domnul și ucenicii Lui nu l-a respectat, fiind aspru criticați de farisei și cărturari. De această dată însă Iisus împlinește datina cu multă ardoare, căci fiind deja toți așezați la masă, „s-a sculat de la Cină, S-a dezbrăcat de haine şi, luând un ştergar, S-a încins cu el”. Era cu totul neobișnuit ca stăpânul să se ridice de la masă și să participe la spălarea invitaților. Lucrul acesta îl săvârșeau slugile. Dar Iisus nu le spală acestora nu mâinile, ci picioarele, începând probabil cu cel mai mic în ierarhie pentru a ajunge în cele din urmă la decanul de vârstă și purtătorul lor de cuvânt, care protestează în fața neobișnuitului gest, refuzând această cinste. I se răspunde că prin neînțeleasa spălare se face părtaș de Domnul, prin urmare se lasă înduplecat, ba mai mult cu zel cere și spălarea capului. Iisus adaugă atunci că asemenea celorlalți ucenici, Petru este curat deja, insinuând totodată și necurăția gândurilor lui Iuda. Terminându-și neașteptata slujire, Mântuitorul se reîntoarce la masă și le explică ucenicilor că și ei sunt datori să facă aceasta unii altora, fiindcă așa cum le spusese nu demult, în Legea cea Nouă cel care este mai mare slujește celor mai mici (Marcu 10, 32-45, comp. Luca 22, 24-27). Urmând acestei pilde, până astăzi preotul slujește credincioșilor dintr-o parohie și nu invers, iar ceremonia liturgică de aceea se numește slujbă.

Încheindu-se excursul ioaneic, Evanghelia revine la povestirea Sfântului Matei, care surprinde descoperirea de către Domnul a celui care-L va vinde. Iar după acest moment, Hristos rostește cuvintele cunoscute astăzi ca formula de instituire a Sfintei Euharistii. Luând pâinea și frângând-o, a împărțit-o ucenicilor spunând: „Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu”, iar apoi a luat paharul cu vin și a mulțumit, după care a dat tuturor celor de față  spunând: „Beţi dintru acesta toţi, că acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor.” Spre deosebire de Ioan, care expune ultimele învățături ale Domnului în acest decor intmi pe parcursul câteva capitole, Matei amintește doar de cântările de laudă intonate la această cină, apoi de plecarea pe Muntele Măslinilor, unde Iisus merge să se roage, cerând celor mai apropiați dintre ucenici ca, de la o oarecare distanță, să privegheze și să se roage și ei.

Aflat în grădina Ghetsimani, Mântuitorul începe să se roage căzând cu fața la pământ, cerând Tatălui ceresc să treacă de la El „paharul acesta”, adică să Îl scutească de patimile și chinuirile cele stau să înceapă. Această rugăciune a omului înfricoșat în fața morții pare să contrazică spusele de mai devreme Evanghelistului. Iisus știa „că Tatăl I-a dat Lui toate în mâini şi că de la Dumnezeu a ieşit şi la Dumnezeu merge” (Ioan 13,3) dar aceasta nu-i dă stabilitatea omului sigur cu sine, ci dezvăluie cu mai mare claritate firea omenească a Domnului Hristos, care a cunoscut toate cele proprii acesteia, până și frica. Sensibilitatea celui care știe că va fi agresat, luat în derâdere și neînțeles de către cei pe care îi iubește este mult mai mare decât reacția omenească firească, după cum suferința unei mame se adâncește tocmai atunci când e provocată de propriul copil.

Și, pentru ca intensitatea momentul să fie și mai mare, în pericopă este introdus un amănunt care se regăsește doar în două versete de la Luca, menționând că răspunsul Tatălui ceresc la rugăciunea Fiului nu este refuzul, ci trimiterea unui înger care-L întărea. Aici se împlinește un alt cuvânt al lui Iisus, acela că atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât nu a cruțat pentru ea nici pe Fiul Său Cel Unul-Născut (Ioan 3,16). Un al doilea amănunt inserat în text este acela că rugăciunea Fiului era atât de fierbinte, încât nu doar că ajunsese la sudoare în frigul nopții primăvăratice din Ierusalim – să ne amintim că la numai câteva ore distanță Petru se va afla în curtea casei lui Caiafa, în timpul judecății lui Iisus, încălzindu-se la un foc atunci când se va lepăda de Domnul jurându-se că nu-L cunoaște – dar sudoarea Domnului s-a transformat în timpul rugăciunii din Ghetsimani în picături de sânge curgând pe pământ.

Poate că nici nu era nevoie de o asemenea creștere dramatică, fiindcă Evanghelia din Joia Mare continuă cu venirea lui Iuda însoțit de slujitorii trimiși de arhiereii și bătrânii poporului, urmată de celebrul sărut trădător, urmat de năvălirea trimișilor asupra lui Iisus, urmată de reacția unui ucenic în apărarea Învățătorului, tăind urechea slugii arhiereului, urmată la rândul ei de îndemnul Domnului de a nu mai folosi sabia, urmat mai departe de fuga tuturor ucenicilor și de aducerea lui Iisus, spre judecată, în curtea lui Caiafa. Capitolul se încheie cu judecata nedreaptă și mărturiile mincinoase, condamnarea la moarte a lui Iisus pentru hulă și – dacă nu era de ajuns – renegarea lui Petru. Iar deznodământul acestei povestiri, al cărei tempo a crescut vizibil de la gingașa ungere a Domnului cu mir până la ciomege, săbii, scuipări, pumni, palme și sudalme, este o nouă înfățișare la judecată, de data aceasta în fața dregătorului lumesc Ponțiu Pilat.

Evanghelia Sfintei Liturghii din Joia Mare este doar „începutul durerii”, însă Domnul nu pregetă să reamintească în tot acest zbucium de Învierea Sa, instruindu-l pe Petru – acela care ma întâi refuza să fie spălat pe picioare, apoi dorea dimpotrivă să fie spălat și pe cap, care promitea să nu „se smintească” de Domnul dar apoi adormea la rugăciune, mai târziu scotea sabia să-și apere Maestrul dar în cele din urmă Îl renega – să revină în Galileea, acolo unde a început totul. În același fel citim acest capitol din Sfânta Evanghelie și noi, creștinii de azi, ba fierbinți ba căldicei, știind că peste numai trei zile vom sărbători cu multă bucurie Învierea Domnului. De aceea, atunci când printre valurile acestei vieți, rugându-ne îndelung și din adâncul inimii pentru izbăvirea dintr-un necaz, poate nu vom primi răspunsul așteptat de la Dumnezeu, ar fi bine să nu ne întristăm și în nici un caz să nu disperăm fiindcă Părintele Ceresc ne-ar fi părăsit sau nu ne aude. La însăși rugăciunea cu sudoare de sânge a Fiului Său a răspuns cu o altfel de dragoste decât noi pământenii ne-am aștepta, anume cu dragostea nemărginită pe care o are Creatorul pentru întreaga lume. Fiindcă de două mii de ani ne răspunde trimițându-ne la rugăciunile noastre euharistice nu un înger spre întărire, ci pe Însuși Fiul Său, în chipul pâinii și vinului de la Sfânta Liturghie.

La Liturghia Sf. Vasile: Mt 26, 2-20; Ioan 13, 3-17;  Mt. 26, 21/39; Lc. 22, 43-44; Mt. 26,40-75; 27, 1-2

Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Ştiţi că peste două zile va fi Paştile şi Fiul Omului va fi dat să fie răstignit. Atunci arhiereii şi bătrânii poporului s-au adunat în curtea arhiereului, care se numea Caiafa. Şi împreună s-au sfătuit ca să prindă pe Iisus, cu vicleşug, şi să-L ucidă. Dar ziceau: Nu în ziua praznicului, ca să nu se facă tulburare în popor.

Fiind Iisus în Betania, în casa lui Simon Leprosul, s-a apropiat de El o femeie, având un alabastru cu mir de mare preţ, şi l-a turnat pe capul Lui, pe când şedea la masă. Şi văzând ucenicii, s-au mâniat şi au zis: De ce risipa aceasta? Căci mirul acesta se putea vinde scump, iar banii să se dea săracilor. Dar Iisus, cunoscând gândul lor, le-a zis: Pentru ce faceţi supărare femeii? Căci lucru bun a făcut ea faţă de Mine. Căci pe săraci totdeauna îi aveţi cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna; că ea, turnând mirul acesta pe trupul Meu, a făcut-o spre îngroparea Mea. Adevărat zic vouă: Oriunde se va propovădui Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va spune şi ce-a făcut ea, spre pomenirea ei. Atunci unul din cei doisprezece, numit Iuda Iscarioteanul, ducându-se la arhierei, a zis: Ce voiţi să-mi daţi şi eu Îl voi da în mâinile voastre? Iar ei i-au dat treizeci de arginţi. Şi de atunci căuta un prilej potrivit ca să-L dea în mâinile lor.

În cea dintâi zi a Azimelor, au venit ucenicii la Iisus şi L-au întrebat: Unde voieşti să-Ţi pregătim să mănânci Paştile? Iar El a zis: Mergeţi în cetate, la cutare şi spuneţi-i: Învăţătorul zice: Timpul Meu este aproape; la tine vreau să fac Paştile cu ucenicii Mei. Şi ucenicii au făcut precum le-a poruncit Iisus şi au pregătit Paştile. Iar când s-a făcut seară, a şezut la masă cu cei doisprezece ucenici.

Iisus, ştiind că Tatăl I-a dat Lui toate în mâini şi că de la Dumnezeu a ieşit şi la Dumnezeu merge, s-a sculat de la Cină, S-a dezbrăcat de haine şi, luând un ştergar, S-a încins cu el. După aceea a turnat apă în vasul de spălat şi a început să spele picioarele ucenicilor şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins. A venit deci la Simon Petru. Acesta I-a zis: Doamne, oare Tu să-mi speli mie picioarele? A răspuns Iisus şi i-a zis: Ceea ce fac Eu, tu nu ştii acum, dar vei înţelege după aceasta. Petru I-a zis: Nu-mi vei spăla picioarele în veac. Iisus i-a răspuns: Dacă nu te voi spăla, nu ai parte de Mine. Zis-a Simon Petru Lui: Doamne, spală-mi nu numai picioarele mele, ci şi mâinile şi capul. Iisus i-a zis: Cel ce a făcut baie n-are nevoie să-i fie spălate decât picioarele, căci este curat tot. Şi voi sunteţi curaţi, însă nu toţi. Că ştia pe cel ce avea să-L vândă; de aceea a zis: Nu toţi sunteţi curaţi.

După ce le-a spălat picioarele şi Şi-a luat hainele, S-a aşezat iar la masă şi le-a zis: Înţelegeţi ce v-am făcut Eu? Voi Mă numiţi pe Mine: Învăţătorul şi Domnul, şi bine ziceţi, căci sunt. Deci dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul, v-am spălat vouă picioarele, şi voi sunteţi datori să ca să spălaţi picioarele unii altora; că v-am dat vouă pildă, ca, precum v-am făcut Eu vouă, să faceţi şi voi. Adevărat, zic vouă: Nu este sluga mai mare decât stăpânul său, nici solul mai mare decât cel ce l-a trimis pe el. Când ştiţi acestea, fericiţi sunteţi dacă le veţi face.

Şi pe când mâncau, Iisus a zis: Adevărat grăiesc vouă, că unul dintre voi Mă va vinde. Şi ei, întristându-se foarte, au început să-I zică fiecare: Nu cumva eu sunt, Doamne? Iar El, răspunzând, a zis: Cel ce a întins cu Mine mâna în blid, acela Mă va vinde. Fiul Omului merge precum este scris despre El. Vai, însă, acelui om prin care Fiul Omului se vinde! Bine era de omul acela dacă nu se năştea. Şi Iuda, cel ce L-a vândut, răspunzând a zis: Nu cumva sunt eu, Învăţătorule? Răspuns-a lui: Tu ai zis.

Iar pe când mâncau ei, Iisus, luând pâine şi binecuvântând, a frânt şi, dând ucenicilor, a zis: Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu. Şi luând paharul şi mulţumind, le-a dat, zicând: Beţi dintru acesta toţi, că acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor. Şi vă spun vouă că nu voi mai bea de acum din acest rod al viţei până în ziua aceea când îl voi bea cu voi, nou, întru împărăţia Tatălui Meu.

Şi după ce au cântat laude, au ieşit la Muntele Măslinilor. Atunci Iisus le-a zis: Voi toţi vă veţi sminti întru Mine în noaptea aceasta căci scris este: "Bate-voi păstorul şi se vor risipi oile turmei". Dar după învierea Mea voi merge mai înainte de voi în Galileea. Iar Petru, răspunzând, I-a zis: Dacă toţi se vor sminti întru Tine, eu niciodată nu mă voi sminti. Zis-a Iisus lui: Adevărat zic ţie că în noaptea aceasta, mai înainte de a cânta cocoşul, de trei ori te vei lepăda de Mine. Petru i-a zis: Şi de ar fi să mor împreună cu Tine, nu mă voi lepăda de Tine. Şi toţi ucenicii au zis la fel.

Atunci Iisus a mers împreună cu ei la un loc ce se cheamă Ghetsimani şi a zis ucenicilor: Şedeţi aici, până ce Mă voi duce acolo şi Mă voi ruga. Şi luând cu Sine pe Petru şi pe cei doi fii ai lui Zevedeu, a început a Se întrista şi a Se mâhni. Atunci le-a zis: Întristat este sufletul Meu până la moarte. Rămâneţi aici şi privegheaţi împreună cu Mine. Şi mergând puţin mai înainte, a căzut cu faţa la pământ, rugându-Se şi zicând: Părintele Meu, de este cu putinţă, treacă de la Mine paharul acesta! Însă nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voieşti.

Iar un înger din cer s-a arătat Lui şi-L întărea. Iar El, fiind în chin de moarte, mai stăruitor Se ruga. Şi sudoarea Lui s-a făcut ca picături de sânge care picurau pe pământ.

Şi a venit la ucenici şi i-a găsit dormind şi i-a zis lui Petru: Aşa, n-aţi putut un ceas să privegheaţi cu Mine! Privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu intraţi în ispită. Căci duhul este osârduitor, dar trupul este neputincios. Iarăşi ducându-se, a doua oară, s-a rugat, zicând: Părintele Meu, dacă nu este cu putinţă să treacă acest pahar, ca să nu-l beau, facă-se voia Ta. Şi venind iarăşi, i-a aflat dormind, căci ochii lor erau îngreuiaţi. Şi lăsându-i, S-a dus iarăşi şi a treia oară S-a rugat, acelaşi cuvânt zicând. Atunci a venit la ucenici şi le-a zis: Dormiţi de acum şi vă odihniţi! Iată s-a apropiat ceasul şi Fiul Omului va fi dat în mâinile păcătoşilor. Sculaţi-vă să mergem, iată s-a apropiat cel ce M-a vândut. Şi pe când vorbea încă, iată a sosit Iuda, unul dintre cei doisprezece, şi împreună cu el mulţime multă, cu săbii şi cu ciomege, de la arhierei şi de la bătrânii poporului. Iar vânzătorul le-a dat semn, zicând: Pe care-L voi săruta, Acela este: puneţi mâna pe El. Şi îndată, apropiindu-se de Iisus, a zis: Bucură-Te, Învăţătorule! Şi L-a sărutat. Iar Iisus i-a zis: Prietene, pentru ce ai venit? Atunci ei, apropiindu-se, au pus mâinile pe Iisus şi L-au prins. Şi iată, unul dintre cei ce erau cu Iisus, întinzând mâna, a tras sabia şi, lovind pe sluga arhiereului, i-a tăiat urechea. Atunci Iisus i-a zis: Întoarce sabia ta la locul ei, că toţi cei ce scot sabia, de sabie vor pieri. Sau ţi se pare că nu pot să rog pe Tatăl Meu şi să-Mi trimită acum mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri? Dar cum se vor împlini Scripturile, că aşa trebuie să fie? În ceasul acela, a zis Iisus mulţimilor: Ca la un tâlhar aţi ieşit cu săbii şi cu ciomege, ca să Mă prindeţi. În fiecare zi şedeam în templu şi învăţam şi n-aţi pus mâna pe Mine. Dar toate acestea s-au făcut ca să se împlinească Scripturile proorocilor. Atunci toţi ucenicii, lăsându-L, au fugit. Iar cei care au prins pe Iisus L-au dus la Caiafa arhiereul, unde erau adunaţi cărturarii şi bătrânii. Iar Petru Îl urma de departe până a ajuns la curtea arhiereului şi, intrând înăuntru, şedea cu slugile, ca să vadă sfârşitul.

Iar arhiereii, bătrânii şi tot sinedriul căutau mărturie mincinoasă împotriva lui Iisus, ca să-L omoare. Şi n-au găsit, deşi veniseră mulţi martori mincinoşi. Mai pe urmă însă au venit doi şi au spus: Acesta a zis: Pot să dărâm templul lui Dumnezeu şi în trei zile să-l clădesc. Şi, sculându-se, arhiereul I-a zis: Nu răspunzi nimic la ceea ce mărturisesc aceştia împotriva Ta? Dar Iisus tăcea. Şi arhiereul I-a zis: Te jur pe Dumnezeul cel viu, să ne spui nouă de eşti Tu Hristosul, Fiul lui Dumnezeu. Iisus i-a răspuns: Tu ai zis. Şi vă spun încă: De acum veţi vedea pe Fiul Omului şezând de-a dreapta puterii şi venind pe norii cerului. Atunci arhiereul şi-a sfâşiat hainele, zicând: A hulit! Ce ne mai trebuie martori? Iată acum aţi auzit hula Lui. Ce vi se pare? Iar ei, răspunzând, au zis: Este vinovat de moarte. Şi au scuipat în obrazul Lui, bătându-L cu pumnii, iar unii Îi dădeau palme, zicând: Prooroceşte-ne, Hristoase, cine este cel ce Te-a lovit.

Iar Petru şedea afară, în curte. Şi o slujnică s-a apropiat de el, zicând: Şi tu erai cu Iisus Galileianul. Dar el s-a lepădat înaintea tuturor, zicând: Nu ştiu ce zici. Şi ieşind el la poartă, l-a văzut alta şi a zis celor de acolo: Şi acesta era cu Iisus Nazarineanul. Şi iarăşi s-a lepădat cu jurământ: Nu cunosc pe omul acesta. Iar după puţin, apropiindu-se cei ce stăteau acolo au zis lui Petru: Cu adevărat şi tu eşti dintre ei, căci şi graiul te vădeşte. Atunci el a început a se blestema şi a se jura: Nu cunosc pe omul acesta. Şi îndată a cântat cocoşul. Şi Petru şi-a adus aminte de cuvântul lui Iisus, care zisese: Mai înainte de a cânta cocoşul, de trei ori te vei lepăda de Mine. Şi ieşind afară, a plâns cu amar.

Iar făcându-se dimineaţă, toţi arhiereii şi bătrânii poporului au ţinut sfat împotriva lui Iisus, ca să-L omoare. Şi, legându-L, L-au dus şi L-au predat dregătorului Ponţiu Pilat.