Duhovnicia se bazează pe faptul că Domnul Hristos, înainte de Învierea Sa, a promis în două rânduri această putere de a ierta păcatele. „Fericit eşti, Simone, fiul lui Iona, că nu trup şi sânge ţi-a descoperit ţie aceasta, ci Tatăl Meu cel din Ceruri”. După aceea, a zis Domnul Hristos în continuare: „Şi Eu îţi zic: tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea, şi porţile iadului nu o vor birui pe dânsa, şi îţi voi da ţie cheile Împărăţiei Cerurilor, şi oricâte vei lega pe pământ vor fi legate şi în Cer, şi oricâte vei dezlega pe pământ vor fi dezlegate şi în Cer” (Matei 16, 18-19) – iată prima făgăduinţă în legătură cu puterea iertării păcatelor.

Într-o altă împrejurare, a făcut Domnul Hristos făgăduinţa aceasta tuturor ucenicilor, când le-a spus: „Oricâte veţi lega pe pământ, vor fi legate şi în Cer, şi oricâte veţi dezlega pe pământ, vor fi dezlegate şi în Cer”. Aceasta o găsim în capitolul 11 din Sfânta Evanghelie de la Matei, iar făgăduinţa aceasta a împlinit-o Domnul Hristos la Învierea Sa, în ziua Învierii Sale, în seara zilei când a înviat din morţi, când s-a întâlnit cu ucenicii şi a suflat peste ei, zicându-le: „Luaţi Duh Sfânt, cărora le veţi ierta păcatele, vor fi iertate, şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute”, fapt consemnat de Sfântul Evanghelist Ioan şi despre care putem citi în Sfânta Evanghelie de la Ioan, în capitolul 20.

Deci, Domnul Hristos le-a dat ucenicilor Săi puterea legării şi dezlegării păcatelor. Adică, nu numai să spună ce anume e încuviinţat şi ce anume nu e încuviinţat, ci chiar să intervină în viaţa credincioşilor pentru despovărarea lor de păcate. E un dar, e o taină, o taină şi în înţelesul că Sfânta Spovedanie este o Taină a Bisericii, adică un sacrament, un mijloc de sfinţire al credincioşilor, dar şi în înţelesul că e un lucru mai presus de înţelegerea noastră.

(Arhimandritul Teofil Părăian, Cum putem deveni mai buni – Mijloace de îmbunătăţire sufletească, Editura Agaton, p. 327)