Mai întâi, repet, să fiți bine spovediți. O spovedanie este, cum am zice, ca un fel de catehism, adică să te cercetezi mereu: „Ce-am făcut?”

Această stare de cercetare este o stare de prezență. Să fiți bine spovediți! Nu faceți cu nici un chip o spovedanie așa, tradițională, rațională, ci afectivă: „Domnule, asta am făcut!" Să spuneți păcatul cu gustul lui, cu mustul lui, că de multe ori chiar mărturisirea după un îndreptar de spovedanie poate fi o spovedanie rațională. Deci, să fiți bine spovediți! Asta-i taina care mântuiește! „Ce iertați voi” - episcopilor, preoților, duhovnicilor - „iert și Eu”.

Dă-ți seama ce ușor poți să te mântuiesti! Și te duci la un semen de-al tău să-i spui, la un om, nu la un înger. Nu trebuie să existe rușine la spovedit. Aceasta este o armă foarte eficace a diavolului, să-ți dea rușine la spovedit. O spovedanie bună înseamnă să spui tot. Dacă te rușinezi, ascunzi din păcate. Apoi să vă cercetați oriunde, să vă controlați, că e mare greșeală să nu fii înregistrat în tot ce faci. S-ar putea să repeți un lucru pentru că n-ai știut că l-ai făcut, nu te-ai înregistrat.

Urmăriți-vă pe voi înșivă, înregistrați-vă pașii și mintea. Pentru că se poate să te speli pe față și să te speli numai la o subțioară, dar pe una să nu te speli, uiți. Dacă ești înregistrat, te întrebi: „Ce fac, unde merg, cine sunt?” (Părintele Arsenie Papacioc)

(Ne vorbește Părintele Arsenie, ed. a 2-a, vol. 3, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, pp. 62-63)