Sfântul Urban a fost unul dintre cei şaptezeci de bărbaţi aleşi ai Bisericii din Constantinopol, trimişi pe vremea împăratului Valent la Nicomidia ca să ceară uşurarea prigoanei ariene asupra dreptcredincioşilor. Împreună cu Teodor şi Medimn, Urban a stat în fruntea soliilor, dar, la porunca ascunsă a împăratului, eparhul Modest i-a urcat pe toţi într-o corabie, sub pretextul surghiunului, şi i-a dat morţii: corabia a fost aprinsă în mijlocul mării Astachiei şi a ars până la locul numit Dachidis. Astfel, Sfântul Urban şi însoţitorii lui au primit cununa muceniciei, „trecând prin foc şi prin apă”.