Trebuie să ne lăsăm pe noi înșine cu desăvârșire în seama Proniei, a voii dumnezeiești, iar Dumnezeu Se va îngriji de noi.

Un monah (acest monah era însuși Starețul) s-a dus într-o după amiază să citească Vecernia pe un vârf de munte. Pe drum a găsit o ciupercă albă și a mulțumit lui Dumnezeu pentru aceasta. Se gândea că o va lua la întoarcere și că o va mânca în acea sea­ră. „Dacă m-ar întreba mirenii de mănânc carne” – și-a spus în gând – „le-aș putea spune că mănânc în fiecare toamnă”. La întoarcere a aflat numai o ju­mătate din ciupercă – se poate ca vreun animal să o fi călcat – și și-a spus: „Se vede că atât trebuie să mănânc”. A luat-o și a mulțumit lui Dumnezeu pen­tru purtarea Sa de grijă, pentru acea jumătate de ciu­percă. Mai jos a aflat o altă jumătate de ciupercă și s-a plecat s-o ia, ca să-și completeze cina sa, dar fi­indcă era stricată – poate să fi fost și otrăvitoare – a lăsat-o și a mulțumit iarăși lui Dumnezeu că l-a păzit de otrăvire. S-a dus la Colibă și a mâncat în acea sea­ră o jumătate de ciupercă. A doua zi, când a ieșit din colibă, a văzut o priveliște minunată. Tot locul acela era plin de ciuperci frumoase și a mulțumit lui Dum­nezeu. Vedeți, a mulțumit lui Dumnezeu și pentru întreg, și pentru jumătate, și pentru cel bun, și pentru cel stricat, și pentru una, și pentru multe. Mulțumire pentru toate.

Bunul Dumnezeu ne dă binecuvântări îmbelșu­gate și lucrează întotdeauna pentru binele nostru. Toate bunurile pe care le avem sunt daruri ale lui Dumnezeu. Toate le-a făcut ca ele să slujească făptu­ra sa, omul, și să se jertfească pentru el, de la animale și zburătoare, mici și mari, până la plante – ba chiar și Dumnezeu Însuși S-a jertfit ca să elibereze pe om. Să nu fim nepăsători pentru toate acestea și să nu-L rănim cu marea noastră nemulțumire și nesimțire, ci să-I mulțumim și să-L slăvim.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești. Volumul 2. Trezvie duhovnicească, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, ediția a doua, Editura Evanghelismos, București, 2011, pp. 285-286)