Au adus frații o scară mare și de îndată ce am pus-o, am urcat purtând veșmintele preoțești cu cruce și cu evanghelie, tămâie și lumânare. Fiindcă nu am găsit nici un loc pe care să stăm sau să pășim, au stat unii pe scară și alții mai sus de scară, cu o oarecare îndemânare pe micile proeminențe ale stâncilor de pe culme. Am spus atunci obișnuitele rugăciuni, apostolul și Evanghelia, otpustul și am coborât de îndată. De atunci în fiecare zi de dimineața, după încheierea slujbei de dimineață, iarăși chemam numai eu singur dumnezeiasca bunăvoință, zicând: „Stăpâne, Stăpâne, și Doamne al milelor, Făcătorul a toată zidirea văzută și nevăzută și Mântuitorule, Cel ce ai întins cerul ca pe o piele și ca o boltă l-ai întemeiat pe nimic și ai întemeiat pământul pe temeliile lui și l-ai întărit pe ape și ai îngrădit marea cu nisip și i-ai pus ei porți și încuietori, hotar pe care nu-l va trece, de Care se cutremură, Căruia Îi slujește și I se supune toată firea rațională și irațională, Însuți, așadar, Doamne, Doamne, binevoiește să duc la bun sfârșit și această încercare în bună siguranță spre slava Ta Stăpâne și mântuirea smereniei mele, după cum multe altele și nesfârșite s-au făcut în siguranță în locul acesta cu ajutorul și împreună-lucrarea Ta. Și nu îngădui Stăpâne să fiu arătat cheltuială prăpăstioasei culmi și să fiu bucuria dușmanilor văzuți și nevăzuți. Ci binevoiește ca și acel loc să deveniă locaș al Preasfântului Duh, turn de tărie în fața vrăjmașului, dătător de mântuire sufletului meu și altor suflete care vor aceasta. Că Tu ești și Mântuitorul, și Părintele, și Dumnezeul nostru, al tuturor ca un bun și iubitor de oameni, voind mântuirea tuturor oamenilor și Ție se cuvine toată slava, cinstea și închinăciunea, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

După rugăciune mă închinam cinstitei Cruci și la sfintele icoane și, înarmat cu Stăpânescul semn, ieșeam și după ce încuiam mica poartă a peșterii, cu credință urcam, zicând: „Ascultă, Dumnezeule, rugăciunea mea, ia aminte la cererea mea, de la marginile pământului am strigat către tine când s-a mâhnit inima mea. Pe piatră m-ai înălțat, povățuindu-mă că Tu ai fost nădejdea mea. Turn de tărie în fața vrăjmașului. Locui-voi în locașul Tău în veci; acoperi-mă-voi cu acoperământul aripilor Tale. Că Tu, Dumnezeule, ai auzit rugăciunile mele; dat-ai moștenire celor ce se tem de numele Tău”[1] și celelalte ale psalmului.  

(Gheronda Iosif Vatopedinul, Sfântul Neofit Zăvorâtul din Cipru, Editura Sfânta Mare Mănăstire a Vatopedului, Sfântul Munte, 1988)

[1] Ps. 60, 1-5.