Astăzi, ca dintotdeauna, creștinii își doresc să întâlnească un părinte duhovnicesc purtător de harismele Duhului Sfânt, harisme despre care mai mult vorbim din teorie. Atât personalitatea unor părinți din secolul al XX-lea, cu puteri și harisme deosebite (dintre care poate cei mai cunoscuți sunt Porfirie Kafsokalivitul și Paisie Aghioritul, deja canonizați de Biserică), cât și a altora din veacurile apropiate par că se înscriu într-un paradox ‒ împuținarea unor astfel de oameni, dar totuși neîntrerupta lor prezență.

Duhovnicul de la Mănăstirea Adormirii Maicii Domnului din Odessa, Schiarhimandritul Iona Ignatenko, a fost un astfel de părinte înduhovnicit, cunoscut de multă lume. Îmi aduc aminte că, dorind să-l întâlnesc, după câteva ore de așteptare, timp în care ne întrebam dacă părintele va ieși, deodată s-a așezat o liniște deplină în sufletul fiecăruia. Din emoția unora puteai citi că duhovnicul mult așteptat a apărut pe undeva în curtea mănăstirii. În dreptul unui pavilion vechi se vedea un șir lung de oameni, așezați de o parte și de alta. După felul în care erau așezați, credeai că urmează o obișnuită baie de mulțime, așa cum se întâmplă la apariția unuia mai mare. Încet-încet, printre oameni, un părinte înalt, dar aplecat de spate, pășea smerit. După felul cum privea bătrânul stareț spre fiecare om, parcă liturghisea, îndreptând cădelnița spre fiecare icoană. Pe unii îi binecuvânta, unora le răspundea și îi miruia. Însă pe toți îi lua în suflet numai printr-o simplă privire. O imagine desprinsă din viețiile apostolilor ‒ mi-am spus.

Când întâlnești un astfel de om nu te mai gândești ce CV are, ci guști din altă dimensiune, parcă de mult pierdută pentru lumea de astăzi. Mai târziu aveam să aflu că părintele Iona de la Odessa este cunoscut ca duhovnicul-chirurg. Avea un arsenal de analgezice spirituale, de care nu le era frică nici celor mai mari păcătoși. Dezrădăcinând păcatul, îndemna conștiința la dezgust față de păcat. În felul acesta, bătrânul era căutat de mulți.

Părintele Iona s-a născut în orașul Kirovograd din Ucraina, în ziua de 10 octombrie 1925, într-o familie numeroasă de țărani evlavioși, cu 11 copii. La botez a primit numele de Vladimir, fiind al nouălea copil. După terminarea școlii primare se mută împreună cu familia în Georgia și este nevoit să lucreze din greu pentru a supraviețui foametei. În timpul celui de al Doilea Război Mondial a lucrat în domeniul petrolier, iar mai apoi ca miner. După război, s-a mutat în Republica Moldova și a locuit în satul Catranîc din raionul Fălești. S-a căsătorit și a avut copii, iar pentru a-și întreține familia muncea ca tractorist. În tinerețe a fost un om dur, puternic și mândru, caracter modelat de mediul rural socialist în care a crescut, al oamenilor „colhoznici”. Dar la vârsta de 40 de ani s-a îmbolnăvit foarte grav de tuberculoză. În spital, văzând cum oamenii mor în jurul său, a făgăduit lui Dumnezeu că dacă îl va vindeca, își va schimba viața și se va face călugăr.

Simțind nevoia unui îndrumător duhovnicesc și auzind de unii monahi – „Pustnicii din Caucaz” – care trăiau în Abhazia, a plecat să-i cerceteze mergând pe jos, din Georgia, pe o autostradă militară. Însă dintre toți stareții virtuoși pe care i-a cunoscut, cea mai profundă influență asupra vieții sale spirituale a avut-o Sfântul Kukșa din Odessa († 1964), ale cărui sfaturi le-a păstrat până la sfârșitul zilelor. Acesta l-a binecuvântat pe „șoferul de tractor” să meargă la Odessa, în Mănăstirea Adormirii Maicii Domnului. Căutând să-și împlinească făgăduința, a avut de înfruntat numeroase piedici, pentru că în timpul acela accesul la viața monahală era limitat de politica ateistă. Dar Dumnezeu a rânduit ca în anul 1971 să intre ca novice în Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului din Odessa. Cu toate că nu a primit un loc unde să locuiască, părintele nu s-a descurajat. În apropierea mănăstirii, pe malul mării, se aflau stânci de argilă. A săpat o peșteră și a viețuit aici pentru o vreme. Mai bine de 15 ani a îndeplinit cele mai umile ascultări din mănăstire. Muncea fără cruțare, chiar dacă suferise de tuberculoză. În data de 8 aprilie 1979 este tuns monah, iar la data de 22 februarie 1990 este hirotonit preot, devenind păstorul multor suflete rătăcite și îndurerate. Deși înconjurat tot timpul de evlavia creștinilor, părintele Iona își cerea mereu iertare și se simțea stingherit de cinstirea omenească. Dar această evlavie a poporului era modul firesc de a mulțumi pentru ajutorul primit prin rugăciunea sa.

Cei apropiați mărturisesc că era un adevărat isihast, petrecând cea mai mare parte a timpului în tăcere și adâncit în rugăciunea inimii. Trăia prezența lui Dumnezeu și a Maicii Domnului, folosind fiecare moment ca să-și țintuiască mintea în inimă, rugăciunea inimii fiind singura care îi aducea pace și bucurie. Cu toții cunoșteau unica și cea mai mare armă a părintelui: Iubirea, iubirea, iubirea. Străin de egoism și lăcomie, a fost un stâlp al credinței, sădind sămânța cea bună în frățimea mănăstirii, în tinerii teologi și în creștinii din diferite categorii sociale. Mereu înconjurat de mulțime, de oameni suferinzi, niciodată nu s-a simțit împovărat. Purta multe boli, însă suferința trupului nu-i umbrea bucuria din suflet, pe care știa să o transmită și celorlalți. În ultimele clipe ale vieții, părintele le zicea ucenicilor: „Nu vă descurajați, vom comunica duhovnicește. Dragostea este mai presus de toate, dragostea învinge orice!”.

Schiarhimandritul Iona, ajuns la vârsta de 88 de ani, a trecut la Domnul în data de 18 decembrie 2012, purtând roadele a peste 40 de ani de nevoință monahală. Mormântul său se află în cimitirul Mănăstirii Adormirea Maicii Domnului din Odessa, unde în fiecare zi credincioșii vin cu aceași dragoste și evlavie, cerându-i ajutorul și mijlocirea rugăciunilor.