Țăranii leneși și petrecăreți, văzând cum agricultorul adună roadele semințelor semănate și cum se bucură de ele, se vaită și se întristează, în mâinile lor neaflând nimic, căci nu s-au ostenit să semene; de aceea, nici roade n-au adunat, rămânând astfel fără nădejde de hrană.

Tot așa și creștinii care iubesc luxul și petrecerile, la sfârșitul veacurilor și la învierea din morți, adică atunci când va fi secerișul creștinesc (Matei 13, 30), se vor rușina și se vor face de rușine, vor plânge și se vor tângui când îi vor vedea pe creștinii buni adunând roadele semințelor lor, căci pe ei înșiși se vor vedea neroditori, într-o sărăcie extremă. Atunci, ei vor cunoaște cu adevărat că bogăția cheltuită pentru patimi și lux este deșartă și îl duce la pieire pe cel care o risipește astfel. Iar bogăția pusă în mâinile cerșetorilor și sărmanilor, pentru numele lui Hristos, se păstrează și se înapoiază înmulțit, cu câștig mare. „Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui” (Matei 5, 7). Ticăloșii nemilostivi se vor lipsi de milă, „căci judecata este fără milă pentru cel care n-a făcut milă” (Iacov 2, 13). Iar cei milostivi, care au făcut faptele milosteniei, vor auzi de la Dreptul Judecător: „Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, moșteniți Împărăția cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost și Mi-ați dat să mănânc; însetat am fost și Mi-ați dat să beau; străin am fost și M-ați primit; gol am fost și M-ați îmbrăcat; bolnav am fost și M-ați cercetat; în temniță am fost și ați venit la Mine” (Matei 25, 34-36). Cei nemilostivi, iubitori de lux și petreceri, care au cheltuit averea bunului lor Stăpân nu pentru săraci, ci pentru patimile lor, ca niște robi netrebnici și lucrători necredincioși vor auzi: „Duceți-vă de la Mine, blestemaților, în focul cel veșnic, care este gătit diavolului și îngerilor lui. Căci flămând am fost, și nu Mi-ați dat să mănânc; însetat am fost, și nu Mi-ați dat să beau; străin am fost, și nu M-ați primit; gol, și nu M-ați îmbrăcat; bolnav și în temniță, și nu M-ați cercetat” (Matei 25, 41-43).

Hristos nu are nevoie de binele nostru, căci El Însuși ni le dă nouă pe toate. Cele ce se dau sărmanilor pentru iubirea Sa de oameni, Însuși Hristos Și le însușește, căci spune: „Întrucât ați făcut unuia dintre acești frați ai Mei prea mici, Mie Mi-ați făcut” (Matei 25, 40). Iar ceea ce nu se face sărmanilor, aceea lui Hristos Însuși nu I se face, după cum spune: „Întrucât nu ați făcut unuia dintre acești prea mici, nici Mie nu Mi-ați făcut” (Matei 25, 45). Ceea ce se face mădularelor, aceea și capului se face. Iar ceea ce nu se face mădularelor, aceea nici capului nu se face. Dacă se face bine mădularelor, capul însuși își însușește acest bine. Iar dacă nu se face bine mădularelor, nici capului nu i se face. Cugetă la aceasta, creștine, cel ce ești zgârcit la milostenie, dar generos cu patimile și cu bogăția ta!

(Sfântul Tihon din Zadonsk, Comoară duhovnicească, din lume adunată, Editura Egumenița, Galați, 2008, pp. 95-96)