Sfântul Ioan Hrisostom, în „Despre preoţie”, afirmă importanța slujirii pastorale: „Preotul trebuie să se întărească din toate părţile. [...] Înţelepciunea, ştiinţa şi priceperea păstorului sufletesc o înconjoară din toate părţile ca nişte ziduri puternice, locuitorii de dinăuntrul cetăţii rămânând nevătămaţi.” Oricât de anevoioasă şi de grea ar părea medicina - spune și Sfântul Grigorie Teologul în același Tratat -, totuşi nu-i atât de grea ca Preoţia, unde trebuie să observi şi să vindeci purtările oamenilor, patimile lor, viaţa lor, voinţa lor şi altele asemenea din om; unde trebuie să izgoneşti din perechea asta a noastră, din suflet şi trup, tot ce este animalic şi sălbatic şi să pui în loc şi să statorniceşti, tot ce este blând şi plăcut lui Dumnezeu.”

Profetul Iezechiel, prefigurând pe Mântuitorul Iisus, zice: „un singur Păstor va fi al tuturor; fiindcă ei vor umbla întru poruncile Mele, iar judecăţile Mele le vor păzi şi le vor face.” (Iz. 37,24), prin care face această demnitate definitorie pentru întreg arealul semitic al vieții și activității Mântuitorului. Îndemnul „Paște oile Mele!”, adresat Preotului pentru credincioşii pe care trebuie să îi păstorească, reprezintă sălăşluirea lui Hristos în noi şi lucrarea sfințitoare asupra „turmei Sale” - parohia. Arhetipul hristic redat de sintagma „Eu sunt Păstorul cel bun” (In.10,11-16), îl obligă pe slujitorul lui Dumnezeu să aibă conştiinţa trează că aparţine clerului şi se bucură de cinstea îngerilor.

Legătura sufletească plină de tact, dintre Preot şi credincioşii săi, constituie fundamentul moral al pastoraţiei (Ef. 4,1-3) şi, totodată, o condiţie esenţială a succesului activităţii Preotului în parohie. (Pr. Moșescu Victor)