Vârsta tinereţii este asociată căutarilor intense pe de o parte, dar şi poftelor felurite pe de altă parte. Cum se poate menţine un echilibru între acestea?

De multe ori noi, oamenii mai maturi, obişnuim să spunem că anii adolescenţei sunt cei mai frumoşi din viaţă pentru că sunt lipsiţi de griji. Da, poate că sunt cei mai frumoşi ani, dar cu siguranţă nu sunt lipsiţi de griji. Adolescenţa este, probabil, perioada în care tânărul caută şi găseşte foarte greu răspunsuri la întrebările sale despre viaţă, este perioada în care tânărului i se pare că aproape nimeni nu-i înţelege aspiraţiile şi sensul vieţii sale. Astfel apar în viaţa sa felurite ispite; apar momente în care drumul vieţii sale trebuie să apuce într-o parte sau alta. Alegerea uneia dintre cele două căi poate să marcheze definitiv întreaga viaţă a unui om. Decizia corectă tânărul o va lua dacă va apela la comunicare; comunicarea cu părinţii săi (dacă aceştia au capacitatea de a-i da o bună povaţă), dar mai ales comunicarea cu duhovnicul său la Taina Spovedaniei. Căci spovedania nu înseamnă doar mărturisirea şi iertarea păcatelor, ci şi aflarea unor răspunsuri pe care, de multe ori, nu le putem afla decât de la preotul duhovnic. Prin urmare, tinerii trebuie să meargă cât de des la duhovnic, pentru a găsi echilibrul între căutările intense şi poftele felurite ale tinereţii.

Care credeţi că ar trebui să fie modelele pentru formarea personalităţii tinerilor?

„Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru cel din Ceruri desăvârşit este” (Matei 5, 48) sunt cuvintele Sfintei Scripturi, care ne arată cine este modelul oricărui om. Din păcate, sunt mulţi tineri care au uitat de modelul desăvârşirii, sau mai grav, nu prea au auzit de Dumnezeu ori nu prea vor să se întâlnească cu El. Alegerile pe care ei le-au făcut în drumul vieţii lor nu au fost cele mai bune. De multe ori au fost îndemnaţi în aceste alegeri de către părinţii lor. Nu sunt puţine cazurile în care părinţii adolescenţilor încuviințează la aceștia atitudini împrumutate de la felurite personaje cu o popularitate câştigată în emisiuni televizate care promovează incultura, promiscuitatea şi multe alte păcate. Dacă tânărul va căuta asemănarea cu Dumnezeu şi îşi va trăi viaţa după poruncile lui Dumnezeu, atunci viaţa sa pe pământ va căpăta un sens. Modelul suprem de viaţă al tânărului este Mântuitorul Iisus Hristos, Dumnezeu adevărat. Alte modele tinerii pot găsi în sfinţii lui Dumnezeu, dar şi în oameni contemporani care îşi trăiesc viaţa după învăţăturile dreptei credinţe şi au ca scop pe acest pământ mântuirea sufletului.

„Cei tineri nu pot trăi fără să înveţe cele bune de la cei mai în vârstă, iar cei mai în vârstă trebuie să-şi educe tinerii pentru a le fi toiag bătrâneţilor”
Cât de importantă este ereditatea pentru viaţa tinerilor sau în ce măsură păcatele părinţilor influenţează evoluţia tinerilor?

Ştim că Dumnezeu pedepseşte pe copii pentru păcatele părinţilor lor: „[…] Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu zelos, care pedepsesc pe copii pentru vina părinţilor ce Mă urăsc pe Mine, până la al treilea şi al patrulea neam” (Facere 20, 5). Însă această pedeapsă vine pentru că tinerii moştenesc păcatele părinţilor lor şi nu vor să renunţe la ele. Ei nu fac nimic pentru a se detaşa de viaţa păcătoasă pe care au dus-o alături de părinţii lor şi, totodată, departe de Dumnezeu. Dar sunt şi situaţii în care copiii văd şi conştientizează păcatele părinţilor şi încearcă să nu le săvârşească şi ei, ci caută să se apropie mai mult de Dumnezeu, de Biserică şi de oamenii Bisericii. Dacă părinţii tânărului duc o viaţă păcătoasă, nu înseamnă că şi tânărul este condamnat să poarte mereu stigmatul părinţilor lui. Orice om botezat are în el harul Preasfântului Duh care îi dă posibilitatea să tindă către asemănarea cu Dumnezeu. Dar pentru aceasta nu este suficientă doar prezenţa harului, ci tânărul trebuie să mai aibă şi credinţă concretizată în faptele vieţii sale.

Putem vorbi astăzi despre un conflict între generaţii sau este doar o falsă problemă?

Putem vorbi despre conflicte între popoare, între etnii, între profesii sau între meserii, sau între alte categorii sociale sau de altă natură. Însă conflictele acestea nu au fost niciodată generalizate la toţi membrii unei comunităţi. Întotdeauna conflictele au fost stârnite doar de lideri sau de o anumită parte a unei comunităţi care au încercat să angreneze în conflictul lor totalitatea membrilor, de multe ori fără voia sau ştiinţa acestora. Aşa se întâmplă şi între generaţii. Nu putem spune că oamenii maturi sunt în conflict cu cei aflaţi la vârsta senectuţii, sau că tinerii sunt în conflict cu copiii. Că sunt cazuri sporadice în care celor mai tineri li se pare că sunt incomodaţi de cei mai în vârstă sau invers, este adevărat. Dar dacă toţi ne-am însuşi îndemnul Mântuitorului Hristos, „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă bleastemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc, ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din Ceruri […]” (Matei 5, 44-45), atunci nu ar mai fi conflicte nici între popoare, nici între fraţi, nici între părinţi şi copii şi nici între generaţii. Cu toţii trebuie să fim conştienţi că cei tineri nu pot trăi fără să înveţe cele bune de la cei mai în vârstă, iar cei mai în vârstă trebuie să-şi educe tinerii pentru a le fi toiag bătrâneţilor.

Care consideraţi că sunt principalele motive pentru care tinerii se îndepărtează de Biserică?

În primul rând educaţia precară pe care au primit-o de la părinţi. Nu este suficient ca părintele să-l înveţe pe copil „Îngeraşul” sau „Tatăl nostru”. Trebuie să îi şi arate cum, unde şi când să se roage, şi totodată părintele să fie pentru copil un model de viaţă duhovnicească. Degeaba părintele merge uneori la biserică, dacă în cele mai multe zile de Duminică îşi duce copilul pe stadion, în loc să-l ducă la Sfânta Liturghie sau dacă sâmbătă seara îl îndeamnă să meargă la felurite distracţii uşuratice, în loc să-l îndemne către slujba Privegherii. Copiii şi tinerii sunt asemenea pomilor care, dacă nu au lângă ei un tutore drept, atunci cresc strâmb.

„Tinerii sunt cei care trebuie să facă în aşa fel viaţa lor să intre în rezonanţă cu viaţa Bisericii”

Cum se poate stabili un limbaj comun între Biserică şi tineri?

Biserica este sobornicească, universală, este pentru toţi oamenii, indiferent de neam, de vârstă sau de nivel cultural. Biserica este aceeaşi de la întemeierea ei şi până în prezent, şi aşa va rămâne până la sfârşitul veacurilor. Biserica are răspuns la orice întrebare şi are soluţii pentru orice situaţie. Poate să îl ajute şi să comunice şi cu bătrânul de la sat, neştiutor de carte, dar cu evlavie multă, dar şi cu academicianul care încă nu L-a întâlnit pe Dumnezeu. Prin urmare, şi tinerii, dacă îşi doresc, îşi vor găsi răspunsurile şi soluţiile la problemele lor în sânul Bisericii. Mântuitorul Hristos ne spune: „Iată, stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine” (Apocalipsa 3, 20). Desigur că putem vorbi despre felurite metode de pastoraţie ale tinerilor, metode pe care preotul păstor de suflete trebuie să şi le însuşească. Însă tinerii sunt cei care trebuie să facă în aşa fel încât viaţa lor să intre în rezonanţă cu viaţa Bisericii.

Cum reuşeşte un profesor de religie să transmită elevilor săi mai mult decât informaţia?

Orice profesor trebuie să caute să informeze pe elev, dar şi să-l formeze. Cu atât mai mult profesorul de religie, fie că este preot sau simplu teolog, trebuie să pună un şi mai mare accent pe formarea duhovnicească a tinerilor elevi. Considerăm că formarea elevului la disciplina Religie este mult mai importantă decât informaţia. Religia nu este o disciplină prin care să se urmărescă acumularea unor cunoştinţe pentru dezvoltarea unei culturi generale a elevului. Dezideratul profesorului de Religie este acela de a insufla elevilor dragostea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele. Elevul care îşi trăieşte viaţa în Hristos, în duh de rugăciune va avea şi cunoştinţele teologice necesare şi suficiente pentru cultura sa generală.

Care este modalitatea prin care tinerii pot face trecerea de la „a avea” la „a fi”?
Trecerea de la „a avea” la „a fi” constă în conştientizarea valorilor pe care le dobândim în timpul vieţii. Apare acum întrebarea: Care sunt aceste valori? Valorile vieţii noastre constau în ceea ce putem lua cu noi din viaţa pământească în viaţa de dincolo de moarte. Putem lua vreun lucru material? Nicidecum. Însă putem lua cu noi credinţa în Dumnezeu, dragostea pe care o avem faţă de aproapele şi aproapele faţă de noi, înţelepciunea, bucuriile sufletului. „Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură. Ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură. Căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta” (Matei 6, 19-21).