Ce mesaj le-ați transmite tinerilor din generația dumneavoastră, dar și celor care vin din urmă? Cum să trăiască frumos și cu sens, astăzi?

Vor trăi frumos când își vor aduce aminte că Cineva, acolo, sus, îi iubește neîncetat cu o dragoste cum nu poate iubi nimeni pe pământul acesta și nu așteaptă nimic în schimb și vor trăi cu sens dacă vor răspunde acestei iubiri. Deși astăzi mulți tineri folosesc libertatea într-un mod abuziv, o înțeleg greșit, eu cred că ei n-au o mentalitate din aceasta îndoctrinată, ci sunt doar ușor influențați de anturaj, de internet, Facebook și toate celelalte care, din nefericire au ajuns idoli. Este și o carte foarte interesantă pe această temă: Idolii fără fir. Îi văd pe tineri cam peste tot cu telefoane, chiar când mai merg la școală, la master, și-n timpul orelor tot cu telefoanele, parcă au dispărut oamenii, au dispărut persoanele și au rămas aparaturile acestea fără suflet care îi acaparează. Apropierea de oameni, când aduce un folos, este o binecuvântare.

E și o împlinire a ființei umane ca două suflete să se întâlnească.

Da. Te întâlnești cu chipul lui Dumnezeu, cu Hristos Care sălășluiește în acea persoană. Dar atenție! În general, pentru monahi e mai bine să fugă de lume. Doar cei care au experiență și o chemare pentru a fi în mijlocul poporului, pentru ei, cu toată precauția, mai fac pogorământ și bineînțeles, contează foarte mult scopul și modul în care se creează relații duhovnicești.

Dar poate unii tineri nu se pricep să primească și să răspundă acestei iubiri despre care ați menționat la început.

Dumnezeu bate la ușă. Chiar dacă nu ai educație din familie, chiar dacă nu-ți mai dă voie să te duci la ora de religie, chiar dacă pierzi vremea pe internet, Dumnezeu bate necontenit la ușa inimii fiecărui om, în general, și a fiecărui tânăr în special. Din tinerețe, El așteaptă să faci și tu un pas către El. Mă gândeam cu câteva zile în urmă la un tânăr care trăia și frumos, trăia și cu sens, cu toate că era un pic privilegiat față de noi, până la un punct. Acest adolescent a avut bucuria să-și rezeme capul la pieptul Învățătorului său și s-asculte acolo o inimă care bate pentru miliarde de oameni, o inimă care suferă pentru toate aceste miliarde de oameni și care e dispusă să Se răstignească pentru fiecare în parte.

Dacă și noi, cei de astăzi, măcar ne-am aduce aminte de această inimă atotiubitoare, și când ne e mai greu, să ne plecăm și noi capul acolo, la măsura la care putem sau prin apropierea de Sfintele Taine, de Însuși Trupul și Sângele acestui Dumnezeu iubitor, am găsi și noi alinare, am găsi frumusețe, am găsi sens, am găsi răspuns, rezolvare problemelor, ne-am găsi tihna. Cât timp ne plecăm capul altor inimi, trădând-o pe cea unică și adevărată, vom fi neliniștiți, lipsiți de frumusețe, lipsiți de sens și, din nefericire, putem rata șansa unei mântuiri atât de mari.

Despre care tânăr este vorba?

Cine mai e ca Sfântul Ioan Evanghelistul? A lăsat totul pentru dragostea lui Hristos, L-a cunoscut din tinerețea lui, personal, pe Hristos cel istoric. Noi nu-L putem cunoaște acum pe Hristos cel istoric, dar Îl putem cunoaște pe Hristos Cel euharistic. Și e același Hristos.

Spun că a fost privilegiat pentru că, încă de la început, era ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul, pe care l-a și auzit spunând: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatele lumii”, El a fost privilegiat, a avut așa mari învățători, de aceea a ajuns și el un exemplu. Privilegiat a fost și pentru că a stat lângă crucea Mântuitorului. Fiind un cunoscut al arhiereului, a putut să intre, împreună cu Maica Domnului.

„Ne trebuie răbdare și iar răbdare, nu până la prășit, ci până la sfârșit”

Iar suferința, de care aproape toată lumea fuge, neînțelegându-i sensul și scopul, această suferință l-a inspirat să scrie o Evanghelie unică. Suferința lângă inima aceea, el a dus-o până la sfârșit, după modelul Mântuitorulu. Și tot Sfântul Ioan consemnează: „Și apropiindu-se vremea Paștilor, Iisus, iubindu-i pe ai Săi, până la sfârșit i-a iubit”. Acesta a fost modelul de urmat al Sfântului Ioan Evanghelistul pentru că și el a făcut la fel: L-a urmat pe Hristos până la sfârșit. Și, cum zicea Părintele Cleopa, și nouă, celor de azi, ne trebuie răbdare și iar răbdare nu până la prășit, ci până la sfârșit. Amin!