Taina pocăinţei este cutremurătoare, este al doilea botez. La primul botez omul s-a lepădat – prin naş – de satana, de trufia lui, de tot răul lui care zace în natura noastră în virtutea păcatului strămoşesc. La al doilea botez, al spovedaniei, de astă dată conştient, el suflă şi scuipă în diavolul care îl îndeamnă la păcatele multe şi grele la care a fost expus sau în care a fost târât.

La fiecare Sfântă Liturghie, noi cerem: „sfârşit creştinesc vieţii noastre şi răspuns bun la Judecata cea înfricoşată a lui Hristos”. Ce răspuns aşteptăm? În funcţie de păcatele noastre cu care am rămas încărcaţi în momentul morţii ni se va răspunde că suntem „binecuvântaţi” sau „blestemaţi”. Binecuvântarea este răspunsul pe care-l dorim şi el depinde de iertarea primită la scaunul spovedaniei.

Trebuie să te scufunzi, nu în adâncul pustiei, ci, în adâncul sufletului tău şi să te vezi şi să te judeci pe tine – faţă-n faţă cu Dumnezeu. Cum ţi-ai petrecut viaţa faţă de voia Lui? Să rămâi dezbrăcat, nu de haine, ci, de toate faptele rele prin mărturisirea lor; să spui atât răul pe care l-ai făcut cât şi binele pe care trebuia să-l faci şi nu l-ai făcut. La orice vârstă şi oricând această cercetare este necesară, pentru a auzi: „Domnul şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos cu harul şi cu puterea Sa să te ierte şi să te dezlege pe tine, şi eu, nevrednic preot şi duhovnic, cu puterea dată mie de la Dumnezeu, te iert şi te dezleg”. Ce uşurare! Ce uşurare să capeţi iertare aici, pentru ca să te duci în faţa lui Dumnezeu cu inima curată.

(Preot Boris Răduleanu, Semnificaţia Duminicilor din Postul Mare, volumul II, Editura Bonifaciu, Bucureşti, 1996, pp. 171-172)