O ofertă irezistibilă

Predici

O ofertă irezistibilă

    • O ofertă irezistibilă
      O ofertă irezistibilă

      O ofertă irezistibilă

Pentru Apostoli, nici un motiv nu a fost suficient de puternic pentru a se eschiva. Şi Evanghelia subliniază acest lucru, punând acolo, printre alte cuvinte şi unul foarte special: îndată. „Îndată”, adică „imediat”, arată saltul uriaş de la starea de umanoid cu diverse preocupări mai savante sau mai idioate la statura de următor al lui Hristos. Un singur cuvinţel marchează distincţia dintre blazat şi sfânt, între anost şi frumos, între prost gust şi desăvârşire, între fiară şi fiu.

Evanghelia duminicii a II-a după Rusalii (a Sfinţilor Români - Matei 4, 18-23:

18. Pe când umbla Iisus pe lângă Marea Galileii, a văzut pe doi fraţi, pe Simon ce se numeşte Petru şi pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari.
19. Şi le-a zis: Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni.

20. Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după El.
21. Şi de acolo, mergând mai departe, a văzut alţi doi fraţi, pe Iacov al lui Zevedeu şi pe Ioan fratele lui, în corabie cu Zevedeu, tatăl lor, dregându-şi mrejele şi i-a chemat.
22. Iar ei îndată, lăsând corabia şi pe tatăl lor, au mers după El.
23. Şi a străbătut Iisus toată Galileea, învăţând în sinagogile lor şi propovăduind Evanghelia împărăţiei şi tămăduind toată boala şi toată neputinţa în popor
.

Dacă într-o dimineaţă a unei zile din multele zile ale unui an, un necunoscut ar fi venit la mine spunându-mi să-l urmez, l-aş fi invitat, politicos sau agasat, să caute pe altcineva. Aş fi fost prea ocupat cu aruncarea mrejelor. Ce folos aş putea extrage din urmarea unui necunoscut? Nici unul. A urma pe cineva este de altminteri o treabă nu lipsită de primejdii. Cine ştie ce mi s-ar putea întâmpla: aş putea-o sfârşi chiar rău dacă stau să mă gândesc mai bine. Adunările de oameni nu sunt privite cu ochi buni de romani, nici de o mare parte dintre iudei. Câţi nevinovaţi au plătit cu viaţa urmând diverşi harismatici care până la urmă nu s-au dovedit a fi decât nişte şarlatani cu gărgăuni în cap?

Motive pentru neurmarea Lui aş fi avut multe, şi, din nefericire, nici un motiv pentru a-L urma. Cum să renunţ eu la familie, la senzaţia pe care ţi-o dau mâinile copiilor încolăcite în jurul gâtului, la mângâierile soţiei, la tihna meselor de seară luate împreună cu toţi ai casei? Cum să renunţi la poziţia în societate, la pălăvrăgelile cu vecinii, la munca obişnuită? E mult mai uşor să dai la o parte bogăţii imense şi să urmezi un sărac. Este cu mult mai lejer să cobori din purpura imperială pentru a urma pe Cel ce nu are unde să-şi plece capul.

În acest caz, lumea te va ţine de nebun, cu siguranţă, dar, în secret, fiecare te va admira şi te va invidia deopotrivă. Să dispreţuieşti lucruri mari nu e chiar atât de greu; dificil de-a dreptul este să te descurci onorabil atunci când vine vorba de lucruri mărunte... Şi nu este dificil să-ţi închipui care au fost gândurile primilor dintre Apostoli atunci când un necunoscut ar fi bătut la poarta inimilor lor:

Feluri de a spune „nu”

Iisus este un necunoscut iar necunoscuţii sunt periculoşi. Copiii sunt de mici învăţaţi să nu se încreadă în vorbele necunoscuţilor. De ce nu ai face acelaşi lucru şi atunci când creşti mare?

Este mult mai lejer să spui că nu te interesează. Dezinteresul te poate scuti de neplăceri ulterioare, căci interesul presupune implicare iar implicarea cere sacrificii. De ce să te sacrifici când poţi să te scuteşti de nervi şi contestaţii?

Cel care cheamă nu oferă nici o garanţie. Şi dacă nu iese ceva, nu se merită. Nu ni se spune oare în fiecare zi că nimic pe lumea asta nu este gratuit? În loc să umbli fleaura după cai verzi pe pereţi poţi mai bine să faci ceva mult mai practic şi care se lasă şi cu o simbrie pe măsură.

Este mult mai uşor să-l repezi pe cel din faţa ta. Ce este între mine şi El? Nu vede că am treabă? Dacă stai tare şi te stropşeşti la El, cu siguranţă va ceda primul. Aşa impresionezi cel mai uşor: cu câteva cuvinte spuse de sus, cu un tremur în glas vădind mânie şi cu sprânceana încruntată a dezaprobare. Efectul sigur va fi că nimeni, după asta nu va mai îndrăzni să te mai necăjească.

Poţi să-L şi ironizezi dacă e mai insistent. Politeţea este şi ea o armă eficientă atunci când vine vorba de un refuz. Dacă mai şi foloseşti câteva neologisme, poţi lăsa cu gura căscată aproape pe oricine. Şi faptul că te poţi da mare în faţa unui om este un motiv destul de puternic ca să spui „nu”. Se poate şi pentru mai puţin…

De ce aş face-o?

Am nevastă şi copii. Femeia te aşează la locul tău, familia te maturizează, te aduce cu picioarele pe pământ. Cine are nevoie de cer când cele de pe pământ sunt atât de aproape, atât de prezente, atât de evidente?

Trebuie să-mi hrănesc familia. Şi prin urmare trebuie să practic o meserie. Un pescar, de pildă nu poate pescui decât pe mare sau pe un râu. În concluzie nu pot renunţa la slujba mea decât pentru puţină vreme, în timpul meu liber când oricum nu am altceva de făcut.

Sunt în vârstă şi ca atare e sub demnitatea mea să ascult de unul mai tinerel. La urma urmei sunt şi suficient de experimentat încât să nu îmi permit să fiu chiar dădăcit de un altul, oricare ar fi el. Superbia autoelecţiunii în postura de om cu scaun la cap eu o numesc pur şi simplu înţelepciune şi chiar îmi pare bine că e aşa.

Am tabieturi şi nu îmi permit să le dau la o parte pentru nimic în lume. Tabieturile te individualizează, îţi transpun fiinţa în anecdoticul atât de uşor de reţinut de către ceilalţi semeni. Şi acest fapt arată cât de importante sunt ele pentru noi. Orice, numai tabieturile nu.

Sunt comod şi mă mândresc cu asta. Comoditatea te salvează de la oboseală şi de la stres. În inima fiecăruia se află un mic altar închinat acestei zeităţi celebrate în fiecare zi măcar cu gândul dacă nu cu de-a dreptul cu ofrande îmbietoare de dulce lenevire. Cea mai sigură dorinţă a oamenilor nu este să facă ceva, ci să nu facă nimic.

Cuvântul care a schimbat lumea

Evanghelia Duminicii a II-a după Rusalii ne vorbeşte despre câţiva oameni care, totuşi, au avut - ce anume, nu ştiu - dar au avut acel ceva care i-a determinat să urmeze un necunoscut. Au învăţat să renunţe, cu alte cuvinte. Căci a urma înseamnă mai înainte de toate, a te lepăda de cele ale tale. Te lepezi de casa pe care poate ai zidit-o cu mâna ta, te lepezi de drumul în care de atâtea ori s-au imprimat urmele paşilor tăi, te poţi lepăda de florile din glastră sau de cana pentru apă, muzica preferată trebuie şi ea lăsată să o prefere altul, aşijderea şi mâncarea care te face să salivezi şi activităţile care îţi dau satisfacţie.

Pentru Apostoli, nici un motiv nu a fost suficient de puternic pentru a se eschiva. Şi Evanghelia subliniază acest lucru, punând acolo, printre alte cuvinte şi unul foarte special: îndată. „Îndată”, adică „imediat”, arată saltul uriaş de la starea de umanoid cu diverse preocupări mai savante sau mai idioate la statura de următor al lui Hristos. Un singur cuvinţel marchează distincţia dintre blazat şi sfânt, între anost şi frumos, între prost gust şi desăvârşire, între fiară şi fiu.

Dumnezeu cheamă şi astăzi... Va primi El din partea noastră acel „îndată”, atât de neînsemnat dar care mai apoi a schimbat lumea?

Asedierea cetăţii veşnice

Cel care doreşte laudă înaltă şi mare, cel care doreşte să se afle permanent aproape de Hristos, cel care aude acel mare glas: „Dacă-mi slujeşte cineva să-Mi urmeze, şi unde sunt Eu, acolo să fie şi slujitorul Meu”, să ia aminte la acestea ca şi cum ar fi decretate porunci ostăşeşti.

Unde este împăratul Hristos? Desigur, în cer. Acolo se cuvine să-ţi îndrepţi şi tu, ostaş, calea ta. Înainte!, aşadar, ostaş al lui Hristos, luând exemple mici din faptele omeneşti, reflectează la bunurile veşnice. Să ai în faţa ta doar viaţa, fără casă, fără cetate şi fără proprietăţi. Să fii liber, dezlegat de toate grijile lumeşti, pentru că aceasta este cu neputinţă în campania dumnezeiască.

Să nu te biruie natura trupului, nici sa nu te înăbuşe fără să vrei; să nu te faci prizonier în loc de liber, să suprimi răzvrătirile vrăjmaşilor nevăzuţi; să porţi război împotriva domniilor şi stăpânirilor, alungându-le pe acestea mai întâi din sufletul tău, aşa încât nimeni să nu aibă loc înlăuntrul tău. Şi, mai ales, să ai încredere în puterea marelui împărat, Care îngrozeşte şi alungă pe vrăjmaşi numai fiindcă îşi arată prezenţa. Căci chiar murind, fiind mic, vei învinge, păzind până la sfârşit adevărul intact şi având neclintit curajul pentru adevăr. (Sfântul Vasile cel Mare)

(text apărut prima oară în Lumina de Duminică din 25 iunie 2006)