(Video) #PodcastdeHram cu PS Maxim: „Oamenii vin cu inima rănită, iar Sfânta Parascheva le dă înapoi dragoste”
Cum se naște chemarea către viața monahală? Ce înseamnă să fii păstor sufletesc pentru românii plecați departe de casă? Și cum reușește Sfânta Cuvioasă Parascheva să îi aducă împreună, prin credință și iubire, pe cei aflați la mii de kilometri distanță?
În acest nou episod din #PodcastdeHram, îl avem invitat pe Preasfințitul Părinte Maxim, Episcop-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, care ne vorbește despre drumul său de la copilăria petrecută alături de bunici până la intrarea în obștea Mănăstirii Sihăstria Putnei și, mai apoi, la primirea slujirii arhierești.
Dialogul aduce în prim-plan amintiri din anii de formare duhovnicească, bucuria vieții monahale, dar și provocările misiunii Bisericii în diaspora. Preasfinția Sa vorbește despre dorul de țară al românilor din Italia, despre familiile care încearcă să își păstreze rădăcinile și despre Biserică drept loc al regăsirii credinței și al comuniunii. Un loc aparte în această mărturisire îl ocupă Sfânta Cuvioasă Parascheva, pe care Preasfințitul Maxim o evocă drept o prezență iubitoare și apropiată de cei care îi cer ajutorul, indiferent de locul în care se află.
