,,Obosiți de truda gândurilor lumești ne-am deșteptat acum noi, ticăloșii, lăcrimând... (Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva)

Orice Sfânt este o prezență tămăduitoare. Orice întâlnire cu un Sfânt este o sărbătoare. Sfântul este mereu bucuros să te odihnească de tine însuți și de lume cu dragostea lui Dumnezeu din el.

Întâlnirea cu un sfânt rămâne cateheza fundamentală a Ortodoxiei.

Anul acesta, pentru a onora Anul omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și Anul comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți, Sfânta Cuvioasă Parascheva ni l-a adus la Iași pe Sfântul Mucenic Pantelimon. Pentru că, de fapt, nimeni nu ajunge la Iași de ziua Sfintei fără invitația ei tainică și fără puterea harică a acestei invitații. O pot mărturisi toți cei care, venind la Iași, i-au sărutat duhul cu rugăciunea lor și oasele, cele infinit mai vii decât ei, cu buzele suferinței lor.

Un Sfânt nu e decât un om păcătos care și-a îndreptat spre Dumnezeu o sete de tămăduire egală cu întreaga lui ființă. Noi, cei mărunți în credință, și din această cauză înjosiți, nu înălțați de suferință, socotim că avem de vindecat doar vreo parte dureroasă a sufletului sau a trupului. Când, de fapt, ceea ce ar trebui să ne doară cel mai tare ar fi tocmai faptul că nu suntem suficient de îndurerați, cu tot sufletul și tot trupul, de absența lui Dumnezeu din făptura noastră. Sfințenia este tocmai răspunsul tămăduitor al lui Dumnezeu la o astfel de durere integrală. Poate într-o zi, când vom fi ajuns cu totul ,,obosiți de truda gândurilor lumești”, vom veni la Cuvioasa nu să cerem vindecare, ci îmbolnăvire, de dorul ei după Dumnezeu... Și ne vom vindeca de noi înșine lăcrimând după Hristos....

Precum Domnul a spus ,,Căutați mai întâi Împărăția Cerurilor...” așa și noi venim la Sfinți să dobândim, prin mijlocirea lor, în primul rând, vindecarea inimii, căci toate celelalte, de care Tatăl nostru știe că avem nevoie, urmează firesc acestei vindecări. Singurul motiv pentru care suferim de lipsa lor e starea inimii noastre. Unei inimi bolnave de ură și curvie, sănătatea îi face rău. Unei inimi bolnave de mândrie, prosperitatea materială sau intelectuală îi poate fi fatală. Sfinții iau locul inimii noastre, murdărite și îmbolnăvite de patimi, înaintea Tronului lui Dumnezeu, făcând cu rugăciunea lor ceea ce inima noastră ar fi putut să facă, de-ar fi fost curată și locuită de iubirea lui Hristos. Iar inima e plină de patimi pentru că lipsește din ea Dumnezeu. De aceea, inima omului se vindecă doar cu Împărăția lui Dumnezeu și cu dreptatea Lui! Și această vindecare a inimii este temelia tămăduirii vieții noastre, care nu începe de la nașterea noastră, ci de la Adam și nu se sfârșește cu noi, ci cu ultimul om care se va naște pe Pământ.

La Iași, în cei doi mari Sfinți Tămăduitori, partea îndumnezeită a Trupului lui Hristos așteaptă partea Lui bolnavă, suferindă, ca să ne facem împreună o singură iubire tămăduitoare pentru întreaga lume.

Acesta e misionarismul, pe cât de vast în lucrare, pe atât de umil în înfățișare, care descoperă Pelerinajul tăinuit în Liturghie și Liturghia ascunsă a Pelerinajului...