Ieroschimonahul Paisie Olaru s-a născut la 20 iunie 1897, în satul Stroiești, comuna Lunca-Botoșani, într-o familie cu cinci copii, fiind cel mai mic la părinți. Tatăl său, Ioan, era pădurar, iar mama sa, Ecaterina, casnică. Mama sa a trecut la cele veșnice în timpul războiului din 1913, iar tatal său a murit în anul 1923.

Din botez a primit numele Petru. În anul 1921 a intrat în viața monahală la Schitul Cozancea, din apropiere, luând la călugărie numele Paisie. În anul 1943 a fost hirotonit diacon, iar în anul 1947, preot, fiind pentru puțin timp egumen la schitul de metanie.

În toamna aceluiași an se retrage la Mănăstirea Sihăstria, devenind duhovnic al întregii obști, până la sfârșitul vieții sale. Între anii 1972 și 1985 s-a nevoit ca sihastru la Schitul Sihla, iar în ultimii cinci ani a locuit în chilia sa de la Sihăstria, fiind bolnav, până când s-a mutat la Domnul, pe 18 octombrie 1990, lăsându-le moștenire ucenicilor pilda vieții sale de adevărat monah și părinte duhovnicesc.

O adevărată comoară o constituie și volumele în care sunt consemnate cele mai alese sfaturi și povățuiri duhovnicești, pe care părintele le-a transmis numeroșilor săi fii sufletești, călugări și credincioși.

„Așa era Părintele Paisie Olaru: smerit, tăcut, blând, înţelept la cuvânt, foarte milostiv şi iubitor de aproapele. Întotdeauna căuta pacea cu toți şi iubea liniştea. Nu-i plăcea să trăiască între mulţi şi îşi ascundea viaţa şi nevoinţa. Nimeni nu ştia cum se roagă în chilie, ce lucrare are mintea şi inima lui, cât sta la masă şi cât se odihneşte. Plângea cu cel care plânge şi se bucura cu cel ce se bucura. Nu ţinea la haine bune, la bani, la nimic şi fugea de cinste, de laudă, de multa vorbire, de clevetire şi de oameni mari”, spunea Părintele Cleopa despre duhovnicul său, Părintele Paisie Olaru.

Pentru toate acestea, Părintele Paisie Olaru rămâne unul dintre duhovnicii cei mai cunoscuți și apreciați ai monahismului românesc din zilele noastre, sfătuitor și sihastru care și-a pus sufletul în cumpănă pentru mântuirea tuturor.

Ne rugăm ca Hristos, Mântuitorul lumii, să-l odihnească în ceata sfinţilor pe Părintele Paisie, unde nu este nici durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţa cea fără de sfârşit. Veşnică pomenire!