Adam și Eva. „Căderea” de dinainte de cădere

 

Plecând de la cele întâmplate în grădina Edenului, și noi suntem predispuși să vedem doar un aspect al căderii, anume greșeala, neascultarea. Toată atenția și lucrarea noastră tind a se îndrepta exclusiv către metodele prin care să evităm un astfel de moment sau prin care să biruim ispita. Deși, între timp L-am cunoscut pe Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, Care este Noul Adam, noi tot pe vechiul Adam îl urmăm ca schemă de gândire și de comportament. Când greșim, avem imediat o scuză, ea ne vine instinctiv în minte, chiar dacă încercăm să ne-o reprimăm și să ne asumăm faptul că noi suntem singurii vinovați de greșeala comisă.

Revin cu o completare la tema din articolul trecut. Prin greșeala protopărinților noștri înțelegem exclusiv faptul că ei au ales să asculte de satana (de șarpe), în loc să rămână în comuniune cu Dumnezeu. Dar tind să cred că acest gest al lor de neascultare este doar o consecință a unei alte greșeli, deloc evidente. Ca să-l crezi pe șarpele cel demonic, să dai crezare cuvintelor lui trebuie ca, în prealabil, să nu fi cultivat suficient această relație cu El. Încât, nu cumva cei doi, Adam și Eva, au ales să mănânce din fructul oprit gândind ceva de genul: „Iată, acest șarpe este cu noi și ne învață ceva bun, el vrea să fim ca niște dumnezei (cum apare în ediția din 1688 a Bibliei, n.n.). Dar unde este Dumnezeu acum, de ce nu e lângă noi? Dacă ne-ar iubi, ar fi aici. Dar așa, suntem îndreptățiți să alegem să credem pe altcineva, căruia îi pasă de noi”.

Îmi veți spune, poate, că speculez sau chiar că fabulez. Probabil. Dar nu cumva și noi, urmașii celor doi, avem această mentalitate? Nu spunem noi de atâtea ori: „Unde este Dumnezeu când am nevoie de El?”. Sau, mai concret, de câte ori nu a săvârșit cineva un adulter liniștindu-și conștiința prin aceea că soțul sau soția oricum nu le mai sunt de mult timp alături (sufletește și/ sau fizic) și chiar s-au amăgit spunându-și că e (și) vina lor că s-a ajuns aici? Ține de firea omenească această permanentă tendință de a ne îndreptăți când greșim, de a ne justifica mereu păcatul sau patima. Dar amăgirea nu ține mult, mai devreme sau mai târziu survine mustrarea conștiinței. Dacă ni se pare că avem dreptate să comitem adulter sau oricare alt păcat - prin care, practic, înșelăm dragostea lui Dumnezeu („Ție Unuia am greșit”) -, de ce simțim nevoia să ne ascundem fapta?

Paradigma aceasta ne secătuiește de energie și ne produce multe frustrări. Plecând de la cele întâmplate în grădina Edenului, și noi suntem predispuși să vedem doar un aspect al căderii, anume greșeala, neascultarea. Toată atenția și lucrarea noastră tind a se îndrepta exclusiv către metodele prin care să evităm un astfel de moment sau prin care să biruim ispita. Deși, între timp L-am cunoscut pe Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, Care este Noul Adam, noi tot pe vechiul Adam îl urmăm ca schemă de gândire și de comportament. Când greșim, avem imediat o scuză, ea ne vine instinctiv în minte, chiar dacă încercăm să ne-o reprimăm și să ne asumăm faptul că noi suntem singurii vinovați de greșeala comisă. Ba chiar ajungem la spovedanie și, în câte un moment de onestitate recunoaștem că, deși am greșit, nu prea simțim părere de rău, ci mai degrabă un soi de îndreptățire. Cam asta este schema de gândire a vechiului Adam din noi.

Dar care ar fi dreapta raportare și atitudinea eliberatoare din iadul acestor vinovății neasumate până la capăt ori al remușcărilor nefecunde în plan duhovnicesc? Ce ar fi putut să facă Adam și Eva ca să prevină căderea, adică să fie cu inima întărită în Dumnezeu atunci când ar fi dat ochii cu șarpele sau chiar să nu ajungă deloc la momentul ispitirii de către diavol? Puteau ei acționa cumva în acest sens? Ca o paranteză, înainte de a încerca să formulăm un răspuns, să aducem în ecuație un element important. Există tâlcuiri care atrag atenția că Eva ar fi fost ispitită de șarpe în momentul în care ieșise din grădina Edenului. Contemplând creația, fascinată de cele văzute sau din curiozitate - nu putem spune precis. Cert e că și astăzi femeile sunt mai atente decât bărbații la orice detaliu din cele ce le înconjoară, sunt mai predispuse decât bărbații în a „scana” realitatea înconjurătoare.

Având în spate aceste premise, putem contura un posibil răspuns la întrebarea: ce putea face omul, ca să prevină căderea? Să fi fost cumva proactiv, nu reactiv - ca să apelez la vocabularul timpului nostru. Văzând că Dumnezeu are momente în care se retrage și momente în care vine la ei, „în răcoarea serii” (Facerea 3, 8), omul ar fi putut spune: „Doamne, noi vrem să fim pururea cu Tine. Te rugăm, nu te mai depărta de la noi, rămâi mereu”. Atitudinea aceasta i-ar fi întărit în dragostea pentru El. Căci cine iubește nu are ochi pentru alții. Cele două momente care alternau în Eden reprezintă libertatea oferită celor doi, posibilitatea de a face o comparație într-o două moduri de existență, astfel încât să poată să aleagă singuri ce companie doresc sau cum le este mai bine să trăiască. Momentele de „părăsire” ale lui Dumnezeu erau, de fapt, un alt mod prin care El își arăta dragostea față de ei. Un pom, o floare sau albastrul cerului nu sunt decât declarații de dragoste ale lui Dumnezeu pentru noi. Toată creația este darul Lui pentru noi. În plus, a iubi pe cineva înseamnă și a avea grijă să nu-l sufoci cu prezența ta. Este esențial a-i îngădui un spațiu în care să-și manifeste personalitatea, să poată să aleagă dacă vine sau nu către tine.

În viața duhovnicească accentul nu trebuie să fie, așadar, pe lupta cu păcatul și cu patimile, ci pe întoarcerea inimii către Dumnezeu. Indiferent cât de jos cădem, El este cu noi – „unde s-a înmulțit păcatul a prisosit harul” (Romani 5, 20). E nevoie să ne dorim și să acceptăm această prezență a Lui în viața noastră, păcătoasă și întunecată cum e. Dragostea pentru Dumnezeu, cultivată insistent, ne va aduce și eliberarea de patimi. Aceasta nu e însă un scop în sine, ci o consecință firească a unei alte mentalități (metanoia), a unui mod de a trăi cu inima mereu deschisă, pentru a primi dumnezeiasca iubire.

De la același autor

Ultimele din categorie